Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, reținut de DNA!

0

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reținut joi noaptea de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influență în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Sorin Ovidiu Vîntu pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării în 2008 (n.r. — Liviu Mihaiu).

Sursele au arătat că acesta nu a recunoscut că a primit bani. Aceleași surse au precizat că banii au fost duși la Bogdan Olteanu cash printr-un intermediar al lui Vîntu.

Suma despre care se vorbește în acest caz s-ar ridica la aproximativ 2 milioane de euro, dar se face referire și la sprijin electoral, servicii de marketing și consultanță pentru traficarea influenței în vederea numirii guvernatorului Deltei Dunării, zonă în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu avea interese economice, au mai spus sursele citate.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi dimineața la sediul Direcției Naționale Anticorupție cu o autospecială de la Penitenciarul Rahova. El a venit la DNA în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupție.

Ulterior, în presă au apărut informații potrivit cărora Călin Popescu-Tăriceanu și Bogdan Olteanu ar fi implicați într-un nou dosar al lui Sorin Ovidiu Vîntu privind fapte de corupție în legătură cu numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării, însă președintele Senatului a refuzat să le comenteze.

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a susținut că, ”după ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre”, va da următorul răspuns pentru toate înscenările: ”Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri”.

”Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, odată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața legii și vor rămâne cu banii furați, eventual. După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: ‘Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri”’, a spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a adăugat că fostul președinte Traian Băsescu, ”atunci când era la apogeul puterii sale”, a făcut numeroase eforturi de a-l elimina din fruntea Guvernului și din politică. ”N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție”, a susținut președintele Senatului.

La rândul său, fostul guvernator al Deltei Dunării Liviu Mihaiu a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu a știut și nici nu a participat la pretinsa tranzacție vehiculată în presă pentru numirea sa în funcție și, ironic, s-a declarat ”onorat” de faptul că „transferul” său a avut o asemenea cotă.

”Mă bucur că am fost guvernatorul DD timp de aproape cinci luni (2008 — 2009) și că printre măsurile pe care le pot pune pe masă azi sunt: interzicerea vânătorii, regulamentul de urbanism și construcții în DD, interzicerea pescuitului la sturion sau asaltul fără precedent asupra braconierilor. Nu am știut și nici participat la acea pretinsă tranzacție pe spezele numirii mele ca guvernator. Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (și) pe șeful Camerei Deputaților la mână. Dacă e să intrăm în alt registru, sunt ‘onorat’ că ‘transferul’ meu a avut o asemenea cotă, dar sunt îngrozit că unul dintre cei mai buni/onești guvernatori ai DD (mă iertați 🙂 ) a ajuns în fruntea DD printr-un asemenea act de corupție la un asemenea nivel”, a scris fostul guvernator pe Facebook.

Totodată, el a susținut că nimeni dintre cei implicați în acest scandal „sud-american” nu l-a sunat vreodată să-i ceară ceva. ”Pentru simplul motiv că astea au fost condițiile pe care le-am pus Guvernului Tăriceanu pentru a accepta postul. Justiția să-și facă (toată) datoria!”, a mai spus Liviu Mihaiu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.