Autostrada Sibiu-Orăștie riscă să se prăbușească

Autostrada Sibiu-Orăştie va continua să se surpe la kilometrul 276, dacă pe porţiunea demolată nu va fi construit un viaduct în loc de umplutura cu pământ, avertizează unii specialişti consultaţi de Economica.net. Ei spun că mai sunt necesari doi ani pentru lucrări, însă autorităţile vor să redeschidă tronsonul anul acesta.

Specialiştii de la Asociaţia Construim România critică soluţia de refacere a porţiunii demolate din autostrada Sibiu-Orăştie prin reconstruirea terasamentului.

„Înainte de inaugurare secțiunea problemă de 300 m a fost (re)construită de trei ori (!!) este de așteptat că la KM 276 a fost de departe cel mai bun terasament realizat de Impregilo din întreg tronsonul. Şi atunci cum se explică faptul că numai aici s-a surpat terasamentul în mod repetat? Răspunsul evident este că nu terasamentul e problema, ci stratul de suport. Cu toate acestea CNADNR speră că reconstruind terasamentul de la KM 276 pentru a cincea oară – a patra reconstrucție parţială a fost făcută în vara lui 2015 – autostrada se va stabiliza și va fi aptă de trafic. O metaforă spune că „nebunia înseamnă să încerci mereu acelaşi lucru şi să speri de fiecare dată că obții alt rezultat”, au spus reprezentanţii Construim România.

„Soluţia tehnică reală a problemei terasamentului de la KM 276 nu este reconstrucţia lui ca terasament, ci înlocuirea lui cu un viaduct de 300m. Cu alte cuvinte, până când autostrada nu va fi așezată la KM 276 pe coloane de beton armat înfipte în stânca din adâncime, autostrada va continua să se surpe sistematic. Iar dacă CNADNR ar demara astăzi construcţia inevitabilului viaduct, chiar la un ritm de construcţie accelerat, reluarea traficului ar fi posibilă cel mai devreme abia în vara viitoare. Şi asta doar dacă KM 276 ar fi cea mai mare problemă a tronsonului. Numai că nu este”, spun specialiştii menţionaţi.

Citeşte mai multe pe Economica.net.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.