UNTOLD, cel mai așteptat eveniment muzical al lui 2016!

Porțile Tărâmului Magiei și a Nopții se deschid în mai puțin de 72 de ore. UNTOLD 2016, cel mai așteptat eveniment muzical al anului din România, aduce în acest an pe aceeași scenă Top 5 DJ ai lumii, Armin Van Buuren, Tiesto, Hardwell, Dimitri Vegas & Like Mike și Martin Garrix. În perioada 4-7 august peste 150 de artiști internaționali vor urca pe scenele UNTOLD festival.

Preschimbarea biletelor în brățara de festival se face începând cu data de 3 august la zona de check in, de la singura intrare in festival, amplasată în Parcul Central dinspre Opera Maghiară. Aceasta este singura zona in care festivalierii pot schimba biletele sau abonamentele in brățări. Cei care doresc să-și achizitioneze bilet de 1 zi in perioada festivalului pot să o facă de la cele 5 case de bilete de la intrarea in festival.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, poșete, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți Participanți.

Este permis accesul cu: medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt premise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. De asemenea este permis accesul cu borsete și steaguri susținute de bețe telescopice.

Pentru întreaga listă de obiecte permise și interzise, atât în perimetrul festivalului, cât și în campingul UNTOLD , participanții pot consulta site-ul www.UNTOLD.com

Producția Festivalului Untold

Peste 5.000 de persoane lucrează în producția efectivă a festivalului UNTOLD, dintre care peste 1200 sunt voluntari, un număr mult mai mare decât la prima ediție. În ceea ce privește logistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 200 de camioane necesare pentru transportul logistic, peste 350 de toalete suplimentate față de cele oferite de infrastructura locațiilor. Scena principală, URSUS UNTOLD ARENA, este mult mai mare decât cea de anul trecut, are 28 de metri înălțime și peste 120 de metri baza. Puterea instalată de energie electrică la mainstage depășește 2500 kw, asta înseamnă consumul lunar de energie a 5 comune mari din România. La această scenă au fost folosite nici mai mult și nici mai puțin de 35 km de cabluri electrice, de fibră optică și de semnal sunet și video. Perimetrul festivalului este împrejmuit de 8 km de gard. Pentru grafica și designul tuturor scenelor, s-au adunat peste 800 de ore de muncă a peste 15 ilustratori ce au contribuit la crearea universului UNTOLD din acest an.

Circulație pe străzi, transport public, parcări, siguranță publică

Emil Boc, Primar al Municipiului Cluj Napoca ‘Cu toții avem același interes, ca autorități ale statului, de a ne asigura că Legea este respectată, că evenimentele publice se desfășoară în bune condiții pentru cetățeni. În acest sens, Primăria Cluj-Napoca a luat o serie de măsuri, de la autorizarea desfășurării festivalului Untold cu restricțiile de circulație necesare, până la asigurarea transportului de noapte pe perioada festivalului. Am dispus suplimentarea măsurilor de ordine și siguranță publică, astfel că toate efectivele Poliției Locale să fie active pe perioada evenimentului și menținem o strânsă colaborare cu toate structurile statului cu atribuții în acest context. Mulțumesc pentru implicarea profesionistă a tuturor autorităților statului!’

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.