Ana Bogdan, marea surpriză de la Florianopolis

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan a produs marea surpriză a turneului WTA de la Florianopolis. Românca a reuşit să o elimine in competiţie pe principala favorită, Jelena Jankovici, şi să se califice în sferturile competiţiei.

Ana Bogdan s-a calificat în sferturi la Florianopolis (Brazilia), turneu dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a învins-o în două seturi pe sârboaica Jelena Jankovic, scor 6-2, 7-5.

Românca spune că este „una dintre cele mai mari victorii de până acum”, mai ales că a fost una dramatică. Meciul a fost influențat de condițiile de joc (vreme rece), astfel că au existat nu mai puțin de 12 break-uri. Jankovic a jucat mai bine în setul al doilea și a avut trei mingi de set, la 5-4 și 40-0, dar românca a reușit să le anuleze pe toate, iar apoi a întors scorul, câștigând meciul.

„Cu siguranță este una dintre cele mai mari victorii pe care le-am reușit până acum. Nu pot să o compar cu niciun alt meci pe care l-am jucat”, a declarat Ana Bogdan.

„Am continuat să joc și să nu mă gândesc la scor sau la altceva”, a declarat Ana Bogdan (127 WTA) în legătură cu acest moment. „Uneori devii foarte nervos și nu îți poți controla emoțiile. Știam că e o campioană, dar am încercat să nu mă gândesc la asta. Am jucat mai departe și am crezut în mine”, a mai spus românca, aflată pentru a doua oară în carieră într-un sfert de finală în circuitul WTA.

„Condițiile nu s-au potrivit jocului meu. A fost mai bine pentru Bogdan și ea a câștigat”, a spus Jankovic la final.

Următoarea adversară a Anei Bogdan va fi ucraineanca Liudmila Kicenok (lucky loser), victorioasă în trei seturi în fața cehoaicei Tereza Martincova.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.