Regele Mihai va participa la funeraliile Reginei Ana

0

Regele Mihai ar urma să participe la funeraliile soţiei sale, Regina Ana, care vor avea loc pe 13 august, la Curtea de Argeş.

Imediat după decesul Reginei Ana, tot mai multe voci au anunţat că, foarte probabil, Regele Mihai nu va participa la funeraliile soţiei sale, Regina Ana. Cu toate acestea, Regele Mihai va fi prezent la Curtea de Argeş.

”Am aflat că Majesatea Sa îşi doreste să vină la funeraliile Reginei Ana din România. Mai mult decât atât, se află într-o stare de sănătate bună, poate zbura, poate călători cu maşina. Nu poate sta foarte mult în picioare. Aşadar, Majestatea Sa este aşteptat să participe la funeralii”, scrie tvr.

În momentul de faţă, patru dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai şi Reginei Ana sunt în Elveţia, unde pregătesc funeraliile acesteia din urmă.

Surse din apropierea Casei Regale au mărturisit că în ultima săptămână, Majestatea Sa a fost aproape tot timpul inconştientă.  La Funeraliile Reginei Ana sunt aşteptaţi membri ai familiilor regale din toată Europa.

România se pregăteşte să organizeze funeralii regale, prima dată după aproape 80 de ani. Trupul reginei Ana va ajunge în ţară marţea viitoare. Timp de două zile, joi şi vineri, va fi depus la Palatul Regal din Bucureşti pentru ca oamenii să îşi poată lua rămas bun. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Arges, sâmbătă, 13 august, zi în care Guvernul vrea să decrezeze doliu naţional.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.