Ziua Porţilor Deschise pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu
Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, în colaborare cu Muzeul Dunării de Jos Călărași, Muzeul Municipiului București, Muzeul Municipal Călărași, Asociația Română de Arheologie și Primăria Comunei Mânăstirea, organizează joi, 11 august 2016, Ziua Porţilor Deschise de pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu, com. Mânăstirea, jud. Călăraşi (Ediţia a XIV-a).
Începând cu ora 10:00, cei interesaţi pot vizita şantierul arheologic şi pot admira unele dintre cele mai interesante descoperiri din campania de anul acesta. Tot cu această ocazie va avea loc prezentarea rezultatelor proiectului Arhitectură & Arheologie Experimentală, ediţia a VII-a, în cadrul căruia sunt abordate direcții de cercetare privind arhitectura preistorică, ceramica eneolitică, culegerea și prelucrarea cochiliilor de bivalve. Echipa de implementare a proiectului este rezultatul unui parteneriat între Muzeul Naţional de Istorie a României, Asociaţia Română de Arheologie, Muzeul Municipiului București, Primăria Comunei Mânăstirea (jud. Călăraşi), Primăria Municipiului Călăraşi, Muzeul Municipal Călăraşi, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, cu sprijinul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti.
Evenimentul se va desfășura la Grădinița nr. 1, str. Lehliului, nr. 79, din satul Sultana com. Mânăstirea, jud. Călăraşi, începând cu ora 10:00.
***
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:
Muzeul Naţional de Istorie a României
Secţia Relaţii Publice: tel. 0213158207, int.1008 sau 1015, e-mail: pr.mnir@gmail.com
Persoană de contact: Cătălin Lazăr
tel. 0757034070, e-mail: lazarc@arheologie.ro
Muzeul Dunării de Jos Călăraşi
Persoană de contact: Valentin Parnic
tel. 0721022631, e-mail: vgumelnita@yahoo.com
Muzeul Municipiului Călăraşi
Persoană de contact: Florin Rădulescu
tel. 0726358872, e-mail: radulescu.florin@yahoo.com, radulescuflrn@yahoo.com
Muzeul Municipiului București
Persoană de contact: Theodor Ignat
Tel. 0724111009, e-mail: theodor_ignat@yahoo.com