Sute de radare, instalate în weekend pe șosele!

Weekendul a început şi, cel mai probabil, mii de bucureșteni vor pleca la munte sau la mare. Aceștia vor fi supravegheați de zeci de poliţişti care vor ieși pe şosele cu aparate radar pentru a-i prinde pe șoferii care nu respectă regulile de circulație.

Peste 400 de aparate radar vor fi amplasate, la sfârşit de săptămână, pe şoselele importante din ţară. De asemenea, traficul va fi monitorizat cu elicopterele MAI.

Ținând cont de experiența zilelor de weekend ale săptămânilor trecute, în care au avut loc numeroase evenimente rutiere produse pe fondul neatenției conducătorilor auto și a neadaptării vitezei la condițiile de drum, poliţiştii recomandă șoferilor să manifeste prudență sporită la volan, să se asigure corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulație și să mărească distanța de siguranță în mers.

Poliţiştii rutieri care patrulează pe autostrăzi au constatat că zilnic, mulţi conducători auto opresc nejustificat pe banda de urgenţă, creând astfel situaţii periculoase. Din acest motiv, poliţiştii reamintesc că oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor se sancţionează cu trei puncte de penalizare şi cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte-amendă).

Important de reținut este și faptul că podul nou din zona localității constănțene Agigea (peste Canalul Dunăre – Marea Neagră) este deschis și poate fi folosit fără probleme de automobiliștii care intenționează să se deplaseze către stațiunile din sudul Constanței. Pe podul vechi (care este mai cunoscut și mai utilizat de către automobiliști) se execută lucrări de reabilitare și la sfârșit de săptămână se formează frecvent aglomerație.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.