Controale și amenzi la ștrandurile din Capitală
Poliţia Capitalei, Direcţia Sanitar Veterinară şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au luat la control, vineri şi sâmbătă, cluburile, discotecile şi ştrandurile din oraş în urma cărora au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 67.600 lei. În timpul acţiunii a fost descoperit şi un minor care era dat dispărut, arată Poliţia Capitalei.
Unul dintre controale a fost organizat la Ştrandul Ciurel din Sectorul 6 unde firmele care operează aici au primit patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5400 lei, pentru fapte de altă natură decât cele economice. Mai exact este vorba despre faptul nu au interzis fumatul în zona locurilor de joacă pentru copii şi pentru că au fost încălcate reglementările privind ordinea şi liniştea publică, arată Poliţia Capitalei, informează news.ro.
În timpul raziilor a fost identificat şi un minor care fusese dat în urmărire după ce a dispărut de la domiciliu. De asemenea, a fost identificat şi un bărbat care avea emisă o interdicţie de a intra în Capitală emisă de Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Poliţiştii Capitalei au aplicat, în total, 43 sancţiuni contravenţionale, dintre care 31 pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, 1 la regimul economico-financiar, 5 pentru încălcări privind regimul circulaţiei rutiere şi 6 la alte acte normative fiind întocmite şi 4 dosare penale, mai arată Poliţia Capitalei.