Totul despre Festivalul de la Wacken
Un festival care a început mai mult decât modest, în anul 1990, lângă o balastieră de la marginea satului Wacken, din nordul Germaniei, a devenit după câțiva ani cel mai important festival metal din lume, în care sunt reprezentate toate genurile muzicii rock, de la folk-rock la death și black metal, via jazz și funk metal, conform unui material publicat de Deutsche Welle.
Festivalul de la Wacken, „W:O:A”, este deschis în mod tradițional de Wacken Firefighters — fanfara pompierilor din Wacken, care interpretează coveruri după piese rock celebre. Rezultatul este o de fiecare dată o experiență unică în care mii de fani ai muzicii rock dau din cap împreună pe muzica interpretată de fanfară, informează Agerpres.
Joi, în prima zi a festivalului ajuns la cea de-a 27-a ediție, au putut fi urmărite, printre altele, trupele Saxon, Foreigner și Whitesnake. Seara a fost încheiată, în fața unui public de aproximativ 75.000 de oameni, de britanicii de la Iron Maiden, care au susținut un concert recent și la București. Concertul de la Wacken a încheiat turneul internațional de promovare a noului album, „The Book of Souls”, turneu care i-a purtat pe Steve Harris & Co. prin 36 de țări.