Turist polonez, cazut într-o prăpastie din Bucegi
Un turist de 23 de ani din Polonia a fost salvat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de echipele de salvamontişti şi jandarmi montani din Bran, după ce a căzut într-o prăpastie de 20 de metri.
Salvamontişii au fost anunţaţi, sâmbătă seara, că un turist a căzut într-o prăpastie de aproximativ 20 metri, din cauza întunericului şi a terenului abrupt, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, Ciprian Aldea, citat de Mediafax.
Turistul făcea parte dintr-un grup de şapte turişti de cetăţenie poloneză, care se deplasa pe un traseu montan din Masivul Bucegi.
„În timpul căzăturii, acesta s-a lovit la cap şi se afla în imposibilitatea de a se mai deplasa. În jurul orei 21.35, echipele de salvatori montani au început deplasarea spre zona în care se afla victima, B.T.M. de 23 de ani din Polonia. În jurul orei 24.00, echipele de căutare salvare au ajuns la locul unde se afla persoana accidentată, au evaluat situaţia la faţa locului şi au acordat primul ajutor victimei, care era conştientă”, a spus Aldea.
Turistul a fost scos din râpă şi transportat cu targa până în satul Şimon, de unde la ora 02.00 a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei Braşov.