Tineri muzicieni, la Ateneu la Vara Magică

Share:

Muzicienii Ioana Cristina Goicea și Radu Costin Filipoiu vor fi miercuri invitații celei de-a V-a ediții a Festivalului „Vara Magică” la Ateneu, manifestarea continuând tradiția de a aduce în fața publicului cei mai talentați tineri artiști autohtoni.

„Aflați în plină formă, înaintea unor importante concursuri internaționale, cei doi protagoniști promit un recital cameral de clasă internațională care va cuprinde J.S. Bach — Ciaccona din Partita a ll-a în re minor BWV 1004, L.van Bethoven — Sonata nr. 6 în La major op. 30, George Enescu — Sonata a lll-a ‘în caracter popular românesc’ op. 25, Henri Wieniawski — Variațiuni pe o temă originală, op. 15., informează un comunicat transmis luni Agerpres.

Festivalul „Vara Magică” este organizat de Lanto Communication la Ateneul Român între 13 iulie și 24 august, concertele fiind săptămânale și având pe afiș Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Tineret a Portugaliei, Orchestra Sinfonietta și Orchestra Junior, alături de celebri dirijori și soliști români și străini.

Biletele și abonamentele s-au pus în vânzare pe www.bilete.ro și la casa de bilete a Ateneului Român, mai informează comunicatul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.