Alin Petrache, acuzat de plagiat!

0

Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, este bănuit că ar fi plagiat în două articole și o carte publicate în 2012-2013.

Articolele apărute sub semnătura lui Alin petrache, apărute în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, conţin, aproape integral, fragmente preluate cuvânt cu cuvânt de la alţi autori, fără ghilimele şi note de subsol. De asemenea, în carte, zeci de pagini sunt copiate după aceeaşi metodă, după cum au constatat jurnaliștii de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație.

Circa 99% din articolul „Teoriile producerii oboselii” (Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, nr 2/2012, pp. 276-279) este copiat, cuvânt cu cuvânt, din cartea „Refacere – recuperare: kinetoterapie în activitatea sportivă”, ed. a III-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2009, pp. 19-22. Fără ghilimele şi fără să existe vreo notă de subsol, aşa cum cer regulile academice. Volumul Elenei Sabău apare în bibliografie, fapt care nu exclude culpa, după cum a arătat şi Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti în cazul unor situaţii similare din teza de doctorat a fostului premier Victor Ponta.

La fel stau lucrurile şi în cazul articolului „Tipul somatic şi antrenamentul”, apărut în acelaşi număr al Buletinului (pp. 270-275). De data aceasta, preluările sunt din câteva site-uri dedicate sfaturilor din domeniul nutriţiei şi exerciţiilor de fitness, cu minime modificări, de genul: în loc de „după părerea unora”, „părerea unor specialişti”.

Un an mai târziu, în 2013, Alin Petrache a publicat, la Editura Militară, volumul „Sportul şi armata”, carte dedicată bunicului său, „colonelul Ion Petrache, profesor la Academia Militară din Bucureşti.” Şi pentru o bună parte din această există mai multe suspiciuni că au fost copiate fragmente, integral sau prin minime reformulări, din alţi autori. Astfel, la paginile 22 şi 24 există două fragmente care seamănă ideatic cu rânduri scrise în 1931, în pagina 230 a revistei Gândirea (anul XI, nr. 5) de criticul Tudor Vianu, autorul unui articol cu titlul „Valoarea sportului”. Numele lui Vianu nu apare nici la note de subsol, nici în bibliografie.

Însă cele mai multe pagini  – zeci – asupra cărora există dubii aparţin conferenţiarului universitar doctor Viorel Ceascai, cadru didactic la Universitatea Naţională de Apărare, autor, în 2010, cu trei ani înainte de cartea lui Petrache, al volumului „Introducere în istoria educaţiei fizice militare” (Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.