Vlad Voiculescu se opune privatizării sistemului de sănătate!

0

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a precizat joi seara că nu va fi făcută niciun fel de privatizare a sistemului de sănătate și nici a unor spitale.

„Nu va fi niciun fel de privatizare a sistemului de sănătate și nici a unor spitale. Dacă vorbim despre parteneriat public-privat… Parteneriat public-privat prevede ca partenerul privat să construiască spitalul și apoi să se ocupe de operarea clădirii pur și simplu. Actul medical rămâne în totalitate la stat. Actul medical însemnând tot ceea ce are legătură cu pacienții, asta însemnând de asemenea că nu va exista nicio plată suplimentară pe care pacienții vor trebui să o facă”, a subliniat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, la Realitatea TV.

Pe de altă parte, referindu-se la infecțiile nosocomiale, Voiculescu a spus că raportarea se face lunar și a susținut că mecanismul actual ar fi trebuit pus în practică încă din anul 2007 când România a intrat în UE.

„Raportarea se face acum lunar, se face lunar către DSP-uri și de la Direcțiile de Sănătate Publică către INSP. Acest mecanism ar fi trebuit să fie pus în practică din 2007 de la intrarea în UE. Dacă ne uităm pe cifre, cu siguranță o să vedem o escaladare. Ceea ce avem în vedere și a fost anunțat încă înainte de venirea mea la minister este schimbarea contractelor de management astfel încât raportarea infecțiilor nosocomiale să nu mai fie penalizată”, a adăugat el.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.