Accident cumplit lângă Palatul Cotroceni
Un accident s-a produs, în noaptea de luni spre marţi, în Capitală. Un şofer care a pierdut controlul volanului a lovit o maşină, iar apoi, autoturismul în care se afla s-a răsturnat. Nicio persoană nu a fost rănită grav.
Accidentul s-a produs lângă Palatul Cotroceni din Capitală. Un şofer a pierdut controlul volanului, a izbit o altă maşină care circula regulamentar, a ricoşat apoi într-un copac şi s-a răsturnat, potrivit România TV.
Şoferul vinovat de accident a fost ajutat de un jandarm aflat în timpul liber să iasă din maşină şi a fost transportat la Spitalul Universitar cu răni uşoare.
Şoferiţa din cealaltă maşină nu a fost rănită. „Am simţit o lovitură foarte puternică şi m-am prins cu mâinile de volan. Nu ştiu cum am ajuns pe partea cealaltă a scuarului”, a spus şoferiţa.
Şoferul vinovat avea în maşină două sticle cu alcool. Urmează ca oamenii legii să stabilească dacă era sau nu sub influenţa băturilor alcoolice.