Scandal în PNL Sector 2. Boagiu vrea să fraudeze alegerile interne!

Alegerile interne pentru alegerea preşedintelui PNL Sector 2 au fost amânate pe fondurile tensiunilor din filială, mai multe memorii care reclamă modul în care sunt organizate alegerile fiind transmise către conducerea PNL Bucureşti.

Preşedinţia PNL Sector 2 este disputată între fostul lider al filialei, senatorul PNL Anca Boagiu, şi viceprimarul Sectorului 2, fostul deputat PNL Dan Cristian Popescu, care şi-a depus deja candidatura pentru alegerile interne din filială, au declarat pentru Mediafax, surse din PNL.

Potrivit surselor citate, alegerile interne care ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 august au fost amânate fără a se stabili o nouă data la care vor organiza după ce mai multe memorii au fost transmise conducerii PNL Bucureşti pentru că oamenii cu drept de vot din fostul partid Forţa Civică, care îl susţin pe viceprimarul Sectorului 2, fostul deputat PNL Dan Cristian Popescu, nu se regăseau în baza de date, iar cei care mergeau la sediu să îşi achite cotizaţia ca să poată vota nu puteau face acest lucru fiindu-le invocate diverse motive.

„De la fostul FC nu erau în baza de date decât vreo trei oameni din aproape 300 de membri”, au precizat sursele.

La rândul lor şi membrii din aripa fostului PDL au adresat conducerii memorii în care au sesizat că sunt membrii ai organizaţiei care atacă în continuare partidul şi se încearcă aducerea în filială a unor membri care sunt stimulaţi financiar să-l voteze în alegerile interne pe actualul viceprimar al Sectorului 2, au declarat sursele citate.

Conducerea PNL Bucureşti a luat act de memoriile formulate de mai mulţi membri ai PNL Sector 2 şi a decis să amâne alegerile interne din data de 17 august la care ar fi trebuit să participe aproximativ 700 de membri ai filialei, potrivit surselor citate.

PNL Bucureşti nu a stabilit încă o nouă dată pentru organizarea alegerilor pentru preşedinţia PNL Sector 2 şi nici nu a decis dacă vor fi aplicate sancţiuni pentru neregulile invocate în memoriile transmise atât de aripa care o susţine pe Anca Boagiu, cât şi de cea care îl susţine pe Dan Cristian Popescu.

Disputa Dan Cristian Popescu – Anca Boagiu a fost la cote maxime şi în preajma alegerilor locale, primul reproşându-i lui Boagiu că l-ar fi sabotat în campanie. De altfel, aceasta a ezitat să îşi dea demisia din fruntea filialei, considerând că responsabili pentru eşec sunt alţi lideri, cum ar fi Teodor Atanasiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.