Prime nesimțite pentru salariații Registrului Auto Român!

0

Salariaţii Regiei Autonome Registrul Auto Român (RA RAR), care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, beneficiază de primă de continuitate şi pregătire profesională, în valoare anuală de peste 3.765 lei per beneficiar. De asemenea, aceştia încasează primă pentru realizări deosebite, de peste 1.512 lei per salariat pe an, dar şi prime de Paşti, Crăciun şi de ziua RAR. Oficialii RA au declarat pentru economica.net că La Registrul Auto Român nu se acordă sporuri.

Concret, salariaţii RA RAR au parte de următoarele beneficii:

  • Toţi salariaţii RAR primesc primă de continuitate şi pregătire profesională, în valoare anuală de peste 3.765 lei per beneficiar;
  • Toţi angajaţii RAR primesc primă pentru realizări deosebite, de peste 1.512 lei per salariat pe an;
  • Toţi salariaţii RA Registrul Auto Român primesc prime de Paşti, Crăciun, ziua RAR. În total, cuantumul anual al celor celor trei prime se ridică aproximativ 1174 lei pentru fiecare salariat;
  • Tichete de masă pentru toţi angajaţii RAR.

Registrul Auto Român nu acordă sporuri salariaţilor săi, ne-au spus oficialii Regiei Autonome.

Angajaţilor Regiei li se decontează transportul şi li se oferă diurnă în temeiul H.G. nr.1860/2006, a Contractului Colectiv de Muncă şi Legii nr. 227/2015 actualizate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.