România, propunere surpriză la Oscarul pentru film străin

Share:

Filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, este propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, a anunțat miercuri Centrul Național al Cinematografiei (CNC), printr-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Juriul a fost compus din criticii de film Dana Duma, Magda Mihăilescu, Eugenia Vodă, Mihai Fulger, Andra Petrescu, Irina Trocan, Lucian Maior, Florentina Ciuvercă.

„Sieranevada” este cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Cristi Puiu și îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga și Ilona Brezoianu.

Pelicula regizată de Cristi Puiu are imaginea semnată de Barbu Bălășoiu, iar Jean Paul Bernard, Filip Mureșan și Christophe Vintrignier au realizat sunetul, Maria Pitea s-a ocupat de costume, în timp ce Mojca Gorogranc Petrushevska a realizat machiajul. Letiția Ștefănescu și Ciprian Cimpoi au semnat montajul iar Cristina Barbu — scenografia, Anca Puiu fiind producător.

„Sieranevada” este o producție Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.