Bușoi îl vrea pe Cioloș pe listele PNL București la alegeri!

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat, miercuri, că şi-ar dori ca Dacian Cioloş să candideze pe lista PNL Bucureşti pentru alegerile parlamentare, dar a afirmat că liberalii l-ar putea susţine în continuare pentru funcţia de premier, chiar dacă nu se va înscrie în partid.

„Eu personal cel mai mult mi-aş dori să-l văd pe domnul Cioloş candidat al PNL la alegerile parlamentare şi, evident, pentru funcţia de prim-ministru şi am fi mai mult decât onoraţi dacă ar fi pe lista pentru Bucureşti. Dacă domnia sa decide să rămână independent, aşa cum pare în acest moment, vom vedea în ce măsură într-un anume proiect comun pe care îl putem face cu domnia sa, chiar dacă nu va fi membru PNL”, a declarat Cristian Buşoi, potrivit Mediafax.

El a adăugat că anumiţi miniştri din cabinet care au simpatii şi orientări liberale s-ar putea regăsi şi ei la PNL. „Aceasta este o chestiune care va fi gestionată de conducerea centrală a partidului, de cei doi copreşedinţi”, a declarat preşedintele PNL Cristian Buşoi, solicitat să comenteze declaraţia Adrianei Săftoiu care afirma că PNL ia în calcul ca miniştrii Ghinea, Voiculescu şi Borc să se înscrie în partid.

Întrebat dacă PNL l-ar susţine pe Cioloş în continuare ca premier tehnocrat, Buşoi a răspuns că este prematur să spună ce vor face liberalii, afirmând că sunt mai multe posibilităţi: Cioloş să vină în PNL şi să fie susţinut cu toată forţa de PNL sau „să rămână independent şi să fie totuşi susţinut de PNL pentru a fi prim-ministru”.

„Oricare dintre aceste două variante poate fi una fezabilă şi bună pentru bătălia din această toamnă”, a declarat Buşoi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.