Proiectul privind confiscarea extinsă, în Parlament!
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a afirmat joi că intenția ei este ca proiectul de lege privind confiscarea extinsă să fie promovat în procedură de urgență în Parlament.
„Intenția mea este să promovăm acest proiect de lege într-o procedură de urgență în Parlament, pentru că, dacă într-adevăr toată lumea e foarte serioasă când spune că este o prioritate să recuperăm prejudiciile, atunci fiecare actor instituțional trebuie să acționeze. (…) În ultimul an și nu numai (…) am văzut că există un consens așa, în întregul spectru politic, cu privire la importanța luptei împotriva criminalității și a recuperării prejudiciilor. (…) Rostul unei sentințe penale este și acesta (…) să recuperăm ceea ce s-a furat și în privința confiscării extinse nu numai ceea ce s-a furat, dar și roadele a ceea ce s-a furat”, a declarat Raluca Prună.
Ministrul Justiției a precizat că așteaptă ca, în Parlament, să acționeze toți cei care s-au raportat foarte hotărât la lupta împotriva criminalității.
„Când aud în spațiul public că ne trebuie bani pentru autostrăzi, pentru sistemul de educație, pentru sistemul de sănătate, (…) suntem de acord cu toții că așa este. Și atunci cum putem obține acești bani? Nu putem să punem în funcțiune tiparnița. Putem obține acești bani recuperând ceea ce s-a furat în mod injust societății, așa încât, cu riscul de a părea de un optimism incurabil, eu cred că nu există aici o discuție și aștept ca, în Parlament, toți cei care s-au raportat foarte hotărât la lupta împotriva criminalității și la stoparea acesteia să acționeze astfel încât să arate că sunt serioși în cele ce au declarat”, a spus Raluca Prună, conform Agerpres.
Ea a făcut referire și la un raport al Freedom House România, publicat în primăvara acestui an, potrivit căruia, la momentul respectiv, procentul de recuperare a prejudiciilor era de mai puțin de 10%.
„Știu că procentul de recuperare a prejudiciilor, astfel cum au fost constatate prin hotărâri definitive, a crescut destul de mult de când ANAF a fost reformat și, ca să fiu mai exactă, de când conducerea ANAF s-a schimbat”, a spus Prună, precizând că va solicita cifrele care arată acest lucru.
Totodată, Raluca Prună a arătat că, în ultimii ani, ANAF a fost „îngăduitor” cu persoane condamnate, ale căror bunuri nu le-a executat.
„Știu și eu că, dacă nu-mi plătesc (…) un impozit către stat, ANAF va fi întotdeauna foarte strict cu o persoană fizică, în același timp în care am văzut, în ultimii ani, ANAF a fost mult mai îngăduitor cu persoana care este condamnată și ale cărei bunuri nu le-a executat, nu le-a recuperat”, a explicat Raluca Prună.
Aceasta a precizat că proiectul de lege privind confiscarea extinsă prevede și posibilitatea de a putea fi pus sechestru pe bunurile unor terțe părți.
„Un proces penal durează destul de mult și așa este și firesc, ca să oferi părții implicate ocazia să se poată apăra. Dacă nu sunt indisponibilizate sau sechestrate bunurile, sigur că ne vom trezi la sfârșitul procesului penal, când am o hotărâre, (…) nu am ce să execut. (…) Persoana care a fost în Forbes devine foarte săracă. Ori rostul este exact acesta — să putem sechestra de la bun început și să putem sechestra și de la părți terțe”, a explicat Prună.