Băsescu, doi dintr-o lovitură: ÎCCJ și SRI!

0

Traian Băsescu dă exemplu un caz de înalt oficial american condamnat în primă instanţă pentru corupţie, dar achitat în cele din urmă, pentru că procurorii au interpretat prea dur legea. Fostul preşedinte prezintă un caz cu acuzaţii de abuz în serviciu, acuzaţii care se aduc în cele mai multe dosare de corupţie din România, inclusiv Elena Udrea.

Traian Băsescu a folosit un exemplu din justiţia americană pentru a ataca din nou conducerea instanţei supreme, a SRI, dar şi pe ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.

„Ştiu că multora n-o să le placă, dar acesta este statul de drept, iar eu îmi asum să vorbesc despre acest lucru, oricât de tare s-ar înfuria consumatorii şi regizorii filmelor cu cătuşe. Scriu această postare în condiţiile în care rămân un susţinător fără rezerve al condamnării corupţilor dovediţi şi nu fabricaţi şi, în egală măsură, un susţinător al respectării drepturilor fundamentale.

Spre ştiinţă şi degrabă vorbitorului ambasador Hans Klemm.

Mă întreb: acuzaţiile de abuz în serviciu şi luarea de mită formulate de DNA ar trebui judecate în SUA?

În ianuarie 2014, Guvernatorul statului Virginia, Robert McDonnell, a fost pus sub acuzare de procurori, iar ulterior a fost condamnat de Curtea de Apel la închisoare, pentru acceptarea de plăţi, împrumuturi, cadouri de la domnul Williams, proprietar al firmei Star Sciencific, în schimbul, susţin procurorii, citez “efectuării de acţiuni oficiale, atunci când este cazul, pe măsură ce apar oportunităţi, pentru a legitima, a promova şi a obţine studii de cercetare pentru Star Scientific. “ Procurorii americani au considerat că guvernatorul McDonnell a comis cel puţin cinci “acte oficiale” prin “organizarea de întâlniri“ , “găzduirea de evenimente la reşedinţa guvernatorului“ şi “contactarea altor oficiali guvernamentali“ cu privire la produsele firmei Star Sciencific. Procurorii au considerat că aceste acţiuni au constituit “acte oficiale” deoarece se refereau la dezvoltarea afacerilor în statul Virginia.

Faţă de acestea procurorii americani au formulat :
-trei capete de acuzare pentru abuz în serviciu;
-şase capete de acuzare privind înşelăciune;
-un cap de acuzare privind conspiraţie pentru a comite abuz în serviciu;
-două capete de acuzare privind falsul în declaraţii.

Drept pentru care Curtea de Apel l-a condamnat pe guvernator la închisoare cu executare.

Cu toate acestea, în iunie 2016, judecătorii Curţii Supreme a SUA au considerat că a defini organizarea de întîlniri, contactarea altor oficiali guvernamentali şi găzduirea de evenimente la reşedinţa guvernatorului pentru promovarea firmei Star Sciencific ca fiind “acte oficiale” este o interpretare excesivă dată de procurori, drept pentru care Hotărârea de condamnare dată de Curtea de Apel a fost anulată, pentru că guvernatorul Robert McDonnell nu a îndeplinit niciun “act oficial”, nu a semnat niciun document prin care să favorizeze firma Star Sciencific.

Curtea Supremă a SUA a considerat că sintagma “act oficial” a fost interpretată abuziv şi excesiv de către procurori şi că aceştia din urmă au indus în eroare opinia publică.

Cît de bine seamănă această întîmplare din justiţia americană cu abuzurile săvârşite de procurorii DNA atunci cînd interpretează abuziv şi excesiv sintagma “îndeplineşte în mod defectuos“ din definiţia abuzului în serviciu a Noului Cod Penal. 

Marea deosebire este că SUA au o Curte Supremă care veghează la respectarea legii şi la continua consolidare a statului de drept, în timp ce România are o Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin grija doamnei Stanciu, începînd cu 2015, a devenit câmp tactic pentru SRI şi nu întotdeauna un apărător al statului de drept. 

PS – Legat de cazul McDonnell, un important consilier de la Casa Albă, care şi-a menţinut funcţia de la preşedintele Reagan până la preşedintele Obama, a declarat – citez – “expansiunea uluitoare a legilor privind corupţia în sistemul public al SUA va determina cel mai probabil o îngheţare a interacţiunii dintre oficialii publici şi cetăţenii în serviciul cărora se află şi, astfel, va periclita abilitatea acestora de a-şi îndeplini în mod eficient atribuţiile””, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.