Halep, calificare rapidă în semifinale la Cincinnati

0

Simona Halep, locul 4 WTA, a revenit de la minge de 0-5 în primul set şi s-a impus cu 7-5, 6-1, în meciul cu poloneza Agnieszka Radwanska, locul 5 WTA, calificându-se astfel în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.

Simona Halep a dat sâmbătă un test important cu o adversară din Top 5 WTA, care a confirmat forma foarte bună a româncei. Sportiva din Constanţa a obţinut a 13-a victorie consecutivă într-o manieră care a adus aminte de cele mai bune momente din cariera ei. Cu un nivel de încredere mai ridicat ca oricând şi cu o pregătire fizică exemplară, Halep a întors un meci care nu a început bine pentru ea.

Simona Halep s-a văzut pusă în dificultate în prima parte a partidei cu Radwanska. Românca a fost agresivă şi a condus destul de bine jocul, dar a greşit mult în momentul în care a vrut să finalizeze punctele. Halep a schimbat registrul din mers şi a corectat precizia loviturilor, după care lucrurile au intrat în ritmul dominant arătat şi în partidele precedente de la Cincinnati

Foarte repede, poloneza s-a distanţat la 4-0, după două break-uri, la 1-0 şi 3-0, apoi a avut minge de 5-0, pe propriul serviciu, însă Halep şi-a oprit declinul în acel moment. Radwanska a continuat să risipească câte o minge de 5-1, 5-2, 5-3. De fiecare dată, Halep a avut puterea să întoarcă soarta ghemului, astfel că scorul a devenit 4-4. La acest scor, jucătoarea română a mai reuşit un break, clar de această dată.

Abia din a cincea încercare a putut Radwanska să modifice cifra din dreptul numelui ei de pe tabelă. Pentru asta a avut nevoie de trei mingi de break, de salvarea unei mingi de set şi de ajutorul benzii fileului. Jucătoarea din Polonia nu a speculat momentul, astfel că Halep a făcut rebreak şi apoi a pus capăt setului, cu 7-5, după un punct spectaculos şi după 61 de minute de joc.

Al doilea set a fost fără istoric. Halep a pierdut doar un ghem, pe propriul serviciul, la 1-0 pentru ea. Un 6-1 după alte 30 de minute.

„Ea a început bine, a fost greu să găsesc ritmul, apoi am reuşit să mă descurc. A fost o atmosferă plăcută, vă aşteşt şi mâine aici”, a spus Halep după meci.

În penultimul act, Halep o va întâlni pe germana Angelique Kerber, locul 2 WTA, jucătoare aflată în cursă pentru a o detrona pe Serena Williams din poziţia de lider mondial. Kerber trebuie să câştige trofeul ca să devină noul număr 1 WTA.

Halep conduce cu 4-2, în întâlnirile directe cu Kerber, câşigând ultima lor partidă, în urmă cu mai puţin de o lună, în semifinalele Rogers Cup, scor 6-0, 3-6, 6-2.

În cealaltă semifinală se vor duela spaniola Garbine Muguruza, locul 3 WTA şi Karolina Pliskova din Cehia, locul 17 WTA.

Calificarea în acestă fază este recompensată cu 123.665 de dolari şi cu 350 de puncte WTA.

La ediţia precedentă a turneului de la Cincinnati, Halep a jucat finala, pierdută în faţa Serenei Williams, care nu participă la competiţia din acest an.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.