Pocnitul degetelor poate fi benefic!

0

Conform unui studiu realizat de un chirurg al membrelor superioare și un radiolog de la Universitatea California și contrar a ceea ce se credea până acum, obiceiul de a pocni degetele poate fi benefic.

Rezultatele cercetării lor au demonstrat, nu numai că cei care își pocnesc degetele nu au nicio problemă cu articulațiile, ci și că obțin o amplitudine mai mare a mișcărilor degetelor după ce și le-au pocnit, relatează luni 7sur7.be.

În ceea ce privește zgomotul caracteristic produs de această „activitate”, acesta provine din eliberarea bulelor de gaz ce se formează în lichidul din articulații.

De ce se crede totuși că obiceiul nu este sănătos? Pentru doctorul Greg Kawchik, intervievat de CNN, răspunsul este simplu: „Este doar părerea mea, dar am impresia că oamenii sunt atât de dezgustați de acest zgomot, încât au creat mituri în jurul acestui obicei”, a spus el.

Cercetătorii au ținut totuși să relativizeze rezultatele studiului lor, ținând seama că au cercetat până acum doar efectele pe termen scurt și nu pe cele pe termen lung ale pocnirii degetelor, încheie 7sur7.be.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.