Scandal: Polițiști de frontieră, ridicați de DIICOT!

Share:

DIICOT Timișoara a anihilat, joi, o rețea de traficanți de migranți, care acționa în zona Arad și care beneficia de sprijinul a doi polițiști de frontieră, faptele fiind înregistrate în anul 2011.

Traficanții au fost prinși și condamnați în Ungaria, dar acum, după eliberarea lor, DIICOT Timișoara a deschis dosarul pentru a vedea dacă activitatea infracțională a respectivelor persoane mai continuă.

„Acțiunea este pe un dosar mai vechi, faptele sunt comise în 2011, iar astăzi s-a declanșat respectivul dosar pentru a fi finalizat față de toți membrii grupării, inclusiv de palierul de sprijin al activităților infracționale.

Nu sunt fapte recente; este o grupare de trafic de migranți care acționa în zona Arad la momentul respectiv și cu sprijinul a doi polițiști de frontieră la acel moment, care aveau rolul de a le proteja acțiunile de la acel moment, când încărcau migranții și când se deplasau către frontieră.

La ultimul transport monitorizat la momentul respectiv, transportatorii și călăuza au fost prinși și arestați de către autoritățile ungare și au suferit după aceea o condamnare cu executare, din care s-au eliberat în Ungaria în urmă cu vreo șase luni, moment în care, revenind în țară, au fost reluate cercetările față de ei să vedem dacă cumva și-au reluat activitățile infracționale. Astăzi s-a declanșat acel dosar pentru a fi finalizat față de toți membrii grupării, inclusiv de palierul de sprijin al activităților infracționale’, a declarat joi, pentru Agerpres, Alex Florența, procuror-șef al DIICOT Timișoara.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.