Petrescu, despre obiectivele Poștei Române

Poșta Română are capacitatea umană de a deveni cea mai mare companie de servicii poștale și curierat din România, având perspective certe de expansiune, întrucât are rețeaua necesară și poate ajunge acolo unde nici o firmă privată nu are acces, susține Alexandru Petrescu, directorul general al Poștei Române.

Potrivit unui comunicat la Poștei Române remis AGERPRES, membrii Management Board-ului PostEurop, asociație profesională ce reprezintă operatorii poștali europeni, s-au reunit, joi, la București, prilej cu care directorul general al Poștei Române a subliniat faptul că Poșta Română are capacitatea umană de a deveni cea mai mare companie de servicii poștale și curierat din România, având perspective certe de expansiune, întrucât are rețeaua necesară și poate ajunge acolo unde nici o firmă privată nu are acces.

Alexandru Petrescu a vorbit despre obiectivele Poștei Române și despre acțiunile desfășurate de companie pentru dezvoltarea serviciilor poștale, abordarea cu succes a serviciilor în domeniul de broker de asigurări, bancar și de comerț electronic.

„Apartenența noastră la PostEurop aduce plus valoare reală, palpabilă, translatată în strategiile de dezvoltare a companiei, în armonizarea cadrului legislativ și de reglementare, în adoptarea celor mai bune practici în domeniu și conectarea la fluxuri poștale internaționale. Rolul nostru în cadrul organizației devine din ce în ce mai relevant, prin intermediul acestui organism fiind pe traiectoria atingerii dezideratului de a deveni un jucător important în estul Europei”, a spus Alexandru Petrescu.

Alte subiecte abordate în cadrul întâlnirii Management Board-ului s-au axat pe evoluția guvernării, inițiativa e-commerce și aspecte privind pregătirile pentru Adunarea Plenară a PostEurop din data de 19 septembrie 2016 și Congresul Uniunii Poștale Universale, ce va avea loc în perioada 20 septembrie — 7 octombrie 2016, la Istanbul, Turcia.

Poșta Română este membru PostEurop din anul 1993 și este reprezentată în cadrul Management Board-ului din 2013.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.