Hillary Clinton îl devansează clar în sondaje pe Trump!

0

Hillary Clinton a întrunit 51% din intențiile de vot pentru alegerile prezidențiale americane, față de contracandidatul său Donald Trump, care nu reușește să se restabilească după o vară dificilă, potrivit unui sondaj de opinie publicat joi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă a fost creditat cu 41% din intențiile de vot ale americanilor care se vor prezenta la urne în noiembrie, se arată într-un studiu al Universității Quinnipiac.

În prezența unor terți candidați, democrata Hillary Clinton rămâne de asemenea în frunte cu 45% față de 38% pentru Donald Trump, fiind urmați de candidatul Partidului Libertarian Gary Johnson (10%) și candidata Partidului Verzilor, Jill Stein (4%), marja de eroare fiind de 2,5%.

În medie, Hillary Clinton este creditată cu 47,7% din voturi față de 41,7% pentru Donald Trump, potrivit site-ului Real Clear Politics. Trei sondaje realizate de la începutul lunii august o creditează pe candidata democrată cu 50% din intențiile de vot. Ea își menține de asemenea avansul în toate sondajele care îi includ pe ceilalți doi candidați Gary Johnson și Jill Stein.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.