Guvernarea Cioloș, mize politice și jocuri electorale!
Cu fiecare zi devine tot mai evident faptul că așa-zisul guvern de tehnocrați condus de Cioloș susține fățiș interesele politice/electorale ale președintelui Iohannis și implicit ale liderilor PNL. Dublul limbaj folosit de Cioloș și miniștrii săi în relația cu PSD și PNL arată incapacitatea actualului guvern de a depăși zona de demagogie și luptă electorală.
Este inadmisibil modul în care unii miniștri-vezi cazurile ministrului Fondurilor Europene, mult prea agitatul Cristian Ghinea, pe cel al ministrului Justiției, Raluca Prună sau pe cel al vicepremierului Borc, iar lista poate continua – atacă furibund guvernarea Ponta, deși este evident că prestația acesteia a fost percepută, inclusiv pe plan internațional, drept foarte bună!
Nu sunt nici pe departe un simpatizant al PSD pe care îl consider un partid eminamente corupt, plin de persoane compromise, care nu mai are ce oferi României. De aici, însă, până la a închide ochii la modul obraznic/impertinent în care unii așa-ziși tehnocrați își bat joc de noțiunea de guvernare tehnocrată este o cale lungă, teribil de lungă.
Din punctul meu de vedere, Guvernul Cioloș a desființat, prin lipsa performanțelor actului de guvernare, noțiunea de guvern tehnocrat. Nu poți să susții că ești tehnocrat cât timp nu poți să fii echidistant politic. Sunt convins că Cioloș va candida, în ciuda declarațiilor sale de acum, la alegerile parlamentare. Nu este exclus să preia șefia PNL. Mulți dintre miniștrii Cabinetului său vor candida, de asemenea, pe listele PNL și ale altor partide (vezi cazul Uniunii Salvați România!) la alegerile parlamentare.
Nu vreau să enumăr zecile de gafe, bâlbe și eșecuri ale Guvernului Cioloș. A fost, practic, un experiment necesar care a eșuat, însă, lamentabil. Cioloș nu are forța de a se impune ca premier. Echipa sa a arătat ca una haotică, incapabilă să guverneze eficient! Nu există nici măcar un ministru care să fi avut performanțe decente, nu vorbim aici de unele notabile. Indivizii sunt prea mici pentru niște funcții atât de mari!
Putem lua oricare ministru începând cu cel Afacerilor Interne, Petre Tobă, asupra căruia planează un uriaș scandal de plagiat (chiar dacă unii încearcă mușamalizarea acestuia! ), până la cel al Mediului sau al Sănătății și vedem, la o analiză fie și superficială, că prestația lor a fost una, în cel mai fericit caz, mediocră, neconvingătoare.
Convine sau nu unora sau altora singura guvernare eficientă este cea formată din lideri politici care pot susține proiectele importante în Parlament. Restul, este demagogie!
Este foarte adevărat că actuala clasă politică este una coruptă până în măduvă oaselor, că reforma politică este una mimată la nesfârșit, că partidele au devenit niște găști infracționale, însă, nu avem o altă alternativă până la o reformare reală a clasei politice.
Dacă premierul Cioloș va face jocurile lui Iohannis și ale PNL în cazul anunțării datei alegerilor parlamentare atunci decredibilizarea acestuia în fața partenerilor politici (pentru că acesta a ajuns premier mai ales datorită voturilor parlamentarilor PSD, UNPR, UDMR și ALDE! ) va fi totală!
Sunt convins că Iohannis îl vrea pe Cioloș și lider PNL, dar și, în continuare, premier după alegerile din 2016. Iohannis face un joc abil și va profita din plin de prerogativele constituționale. În cazul în care PSD și ALDE nu vor obține un scor semnificativ la alegerile de la finele anului situația politică le va fi una defavorabilă. Chiar dacă în ecuația guvernării va intra și UDMR nu putem vorbi deo majoritate parlamentară confortabilă, indispensabilă, până la urmă, unei guvernări eficiente.
Și atunci vom avea două variante: un guvern PSD-PNL (puțin probabil!) sau unul de uniune națională, susținut de toate partidele, cu miniștri din toate partidele, și cu un premier (ați ghicit! ) pe nume Dacian Cioloș.
Se anunță luni dificile pe plan politico/electorală în care lupta pentru fiecare vot se va duce pe viață și pe moarte.Vom vedea care va fi, în aceste luni cruciale, poziționarea premierului Cioloș și a miniștrilor săi. Este evident că la presiunile lui Iohannis și ale liderilor PNL, implicarea acestora, în favoarea campaniei PNL, trebuie să fie totală. Altă alternativă nu există pentru Cioloș, Iohannis, PNL…
Un editorial de Iulian Badea