Un subofițer MApN din Câmpulung, reținut de DNA!

0

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Marius Smadici, plutonier adjunct în cadrul UM 02541 Câmpulung Moldovenesc (Centrul Zonal de Selecție și Orientare), acesta fiind acuzat că a primit sume cuprinse între 500 și 1.600 de euro de la persoane care doreau să se angajeze în MApN.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în perioada martie — iunie a anului curent, inculpatul a pretins și primit de la șase persoane sume cuprinse între 500 și 1.600 de euro pentru a le facilita acestora trecerea testului psihologic, probă eliminatorie pe care persoanele respective trebuiau să o susțină la UM 02541 Câmpulung Moldovenesc în vederea angajării în cadrul MApN ca soldat gradat profesionist, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra membrilor comisiei de examinare.

De asemenea, Marius Smadici este acuzat că le-a pus la dispoziție respectivilor candidați variantele de teste psihologice, cu o zi înainte de susținerea testului psihologic eliminatoriu, toți cei șase fiind declarați admiși.

Totodată, unul dintre cei șase candidați a beneficiat de ajutor și în privința probei sportive eliminatorii.

„În cazul pretinderii și primirii sumei de 1.600 de euro de la unul din cei șase candidați, inculpatul Smadici Marius a lăsat să se înțeleagă că are influență și asupra comisiei de examinare în cadrul probei sportive eliminatorii, ce urma a fi dată de persoana respectivă. Astfel, inculpatul l-a condus pe candidat în incinta unității militare unde a doua zi urma să fie susținută proba sportivă, arătându-i în ce va consta efectiv proba sportivă și lăsându-l să se pregătească pe traseul respectiv. A doua zi, în urma susținerii testării sportive, candidatul a fost declarat admis”, arată procurorii.

Inculpatul Marius Smadici, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a șase infracțiuni de trafic de influență, va fi prezentat vineri Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.