Va fi construit un nou spital în sectorul 1!

0

Primăria Sectorului 1 a anunţat că a identificat un teren de 4,4 hectare în nordul oraşului unde să poată construi un centru de sănătate complet. Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1, spune că centrul medical va fi gata în 2020.

Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, anunţă că investi în construirea unui centru de sănătate complet, dotat cu aparatură de ultimă generație.

„Sectorul 1, de fapt întregul București, are nevoie urgentă de un spital nou, dotat la standarde europene și în care să lucreze medici bine pregătiți. Iată de ce administrația pe care o conduc va finanța construirea celui mai performat spital din estul Europei. Mă bucur că am găsit un partener în Ministerul Sănătății și că, împreună, putem realiza acest proiect atât de necesar orașului și comunității locale”, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Noua clinică va funcționa ca un spital municipal, fiind un operator de servicii medicale pentru toți bucureștenii. Unitatea medicală fi situată în zona de nord a Capitalei, pe strada București-Târgoviște, la numărul 10.

Primăria Sectorului 1 va finanţa integral construirea centrului. Investigațiile medicale, diagnosticul, tratamentul și recuperarea pacienților se vor face în același centru medical.

„Am identificat un teren de 4,4 hectare pe care-l avem în administrare în zona de nord a Bucureștiului și care se pretează unei investiții de asemenea anvergură. E o zonă verde, cu deschidere mare la strada, foarte ușor accesibilă. În perioada următoare voi declanșa, împreună cu Primăria Capitalei, toate procedurile pentru a putea să intrăm în linie dreaptă cu acest proiect. Voi demara un concurs internațional de arhitectură și voi chema la licitații constructori cu experiență în ridicarea spitalelor. Voi face totul pentru ca spitalul să fie gata în acest mandat”, a mai precizat Dan Tudorache.

Pentru că Bucureștiul are nevoie de un operator de servicii medicale care să facă față și situațiilor de criză, noul spital din Sectorul 1 va respecta toate standardele de asistență medicală pentru cazurile de urgență. În plus, spitalul va funcționa ca un centru universitar pentru studenții universităților de medicină și medicii rezidenți.

Un spital nou presupune şi angajarea de personal medical nou. Primăria Sectorului 1 și Ministerul Sănătății au în vedere încurajarea medicilor români care au părăsit țara să se întoarcă în România și să lucreze într-un mediu cu totul nou.

„Vreau să construim, în zona de nord a Bucureștiului, un ansamblu de locuințe de serviciu care să fie închiriate întregului personal medical la prețuri modice”, a afirmat Daniel Tudorache.

El a spus că spitalul va avea 1.500 – 2.000 de paturi. „Aici vor lucra medici experimentați, iar calitatea actului medical va fi la cele mai înalte standarde europene. În cel mai scurt timp, vom reface și Secția ATI de la Spitalul de Arși, așa cum ne-am luat angajamentul de prima dată”, a subliniat edilul Sectorului 1.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.