Scandal uriaș pe marginea plagiatului ministrului Tobă!

Referatul emis în februarie 2011 de Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) „Carol I” arată că teza de doctorat a lui Petre Tobă a fost depusă la catedra şcolii doctorale în 21 decembrie 2010, iar cartea semnată de Ionel Tucmuruz, din care se presupune că ar fi copiat ministrul de interne, a văzut tiparul în 2011.

Potrivit sesizării depuse la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) de profesorul Cristian Dogaru, Petre Tobă ar fi copiat, printre altele, şi partea introductivă a tezei de doctorat din cartea unui alt poliţist, Ionel Tucmuruz.

Există totuşi unele diferenţe între momentele în care au apărut cele două lucrări.

Potrivit unui document obţinut de News.ro, emis de Universitatea Naţională de Apărare Carol I, Petre Tobă a depus cinci exemplare ale tezei sale de doctorat intitulată „Poliţia Română, forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale” pe data de 21 decembrie 2010. Potrivit legii, din momentul depunerii la catedra şcolii doctorale nu mai pot apărea modificări.

Cartea lui Ionel Tucmuruz intitulată „Crima Organizată Transfrontalieră. Factor de insecuritate pentru naţiuni”, din care se presupune că a plagiat Petre Tobă, a fost publicată în anul 2011 de Editura Universitară.

De altfel şi cartea publicată de Ionel Tucmuruz este tot conţinutul unei teze de doctorat. Atât teza de doctorat a lui Ionel Tucmuruz cât şi cea a lui Petre Tobă au mai mulţi numitori comuni: Universitatea Naţională de Apărare, generalul Anghel Andreescu drept conducător pentru ambele doctorate şi luna decembrie 2010 în care au fost depuse la catedra şcolii doctorale. În plus, la depozitul legal al Biblioteci Naţionale, ambele teze de doctorat au ajuns în aceeaşi zi. Numerele de cotă pe care biblioteca le-a acordat atunci când a înregistrat cele două lucrări sunt cvasi consecutive. Teza lui Petre Tobă este înregistrată având cota V 97132, iar cea a lui Ionel Tucmuruz a primit cota V 97134.

Comisia de lucru din Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare se va pronunţa la începutul lunii septembrie dacă lucrarea de doctorat a ministrului Internelor, Petre Tobă, este sau nu plagiată, iar decizia va fi consemnată într-un raport care va fi trimis Consiliului General, a declarat preşedintele CNATDCU, Viorel Barbu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.