Turcia somează UE în privința vizelor!

Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a avertizat, într-un articol publicat marți în cotidianul grec Kathimerini, că Turcia ”nu va putea să continue să oprească” fluxurile migratorii către Uniunea Europeană fără exceptarea de la vize, din octombrie, pentru cetățenii turci.

Șeful diplomației turce a lansat, încă o dată, acest avertisment europenilor după înregistrarea de către autoritățile elene, între luni și marți dimineața, a unui număr, foarte mare, de 462 de migranți plecați de pe țărmurile Turciei.

”Turcia și-a îndeplinit partea” pentru a opri acest flux, după acordul privind migrația încheiat în martie cu UE și așteaptă acum de la europeni ca ”ei să-și respecte promisiunile” făcute în contrapartidă, inclusiv exceptarea de la vize Schengen pentru turci, a declarat Cavusoglu.

Dacă UE nu-și onorează angajamentele, ”Turcia nu mai poate continua să oprească singură migrația ilegală” către Europa, a avertizat ministrul turc. ”Așteptăm o liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci începând, cel mai târziu, din octombrie”, a insistat el.

Atena, ca și Uniunea Europeană, se teme ca nu cumva Turcia să deschidă ”robinetele” cu migranți în Marea Egee, în timp ce deriva autoritară a regimului turc după tentativa de puci eșuată din 15 iulie a dus la o răcire a relațiilor Ankarei cu europenii.

După ce în vara lui 2015 migranții traversau cu miile Marea Egee dinspre Turcia în Grecia, traversările prin aceeași zonă s-au redus la circa o sută în medie pe zi după încheierea acordului între Ankara și Bruxelles, ce prevede retrimiterea în Turcia a tuturor migranților sosiți după data de 20 martie. Dar, după tentativa de puci eșuată din Turcia, numărul nou-sosiților a crescut, cu diferite variații, înregistrându-se între luni și marți recordul verii. Autoritățile elene se feresc pentru moment să interpreteze aceste variații și se străduiesc să mențină cooperarea cu Ankara.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.