Noi grile de salarizare pentru sute de mii de bugetari
Aproximativ 650.000 angajați din sistemul bugetar vor beneficia, din luna august, de înlăturarea inechităților salariale. RomaniaTV.net vă prezintă principalele modificări din salarizarea bugetarilor.
Aproximativ 650.000 angajati din sistemul bugetar vor beneficia, din luna august, de inlaturarea inechitatilor salariale.
Prevederile OUG se vor aplica în două etape, astfel încât o parte dintre acestea vor intra în vigoare la 1 august 2016, urmând ca întreaga grilă de salarizare să fie aplicată din ianuarie 2017. Impactul bugetar al aplicării actului normativ, pentru anul viitor, va fi de 2,6 miliarde de lei.
Aproximativ 650.000 salariați din cadrul tuturor familiilor ocupaționale vor beneficia, începând cu luna august 2016, de efectele restructurării sistemului de salarizare pentru personalul bugetar, prin aprobarea Ordonanței de Urgență care modifică și completează OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.
Conform ordonanţei, sunt propuse salarii de bază cuprinse între 4.100 lei și 5.105 lei pentru un medic primar și un medic primar dentist, între 2.036 lei și 2.535 lei pentru un farmacist, între 2.760 lei și 3.437 lei pentru un asistent medical, între 1.896 lei și 3.608 lei pentru un profesor. Cuantumul acestor salarii diferă în funcție de specializare, grad și vechime și este completat cu diferite sporuri.
Ordonanţa prevede stabilirea unei creşteri suplimentare de aproximativ 10% faţă de restul funcţiilor a salariilor debutanţilor, în vederea creşterii atractivităţii carierei în sistemul public de sănătate. De exemplu, salariul de încadrare al unui medic din unităţi clinice va fi între 2.364 de lei şi 2.944 de lei, în funcţie de vechime, iar al unui asistent medical între 1960 lei şi 2441 lei, în raport de vechimea în muncă. Salariul unui medic primar din serviciul de ambulanţă sau primiri urgenţe va fi între 4.371 lei şi 5443 lei. Cuantumul salariilor diferă în funcţie de specializare, grad şi vechime şi este completat cu diferite sporuri.
Un medic primar gradaţia 5 va avea o creştere de 914 lei, un medic specialist gradaţia 5 va avea o creştere de 557 lei, în timp ce medicul rezident anul VI-VII va avea o creştere salarială de 746 lei. Doctorul rezident anul III va avea salariul mare cu 294 lei, iar medicul rezident anul I cu 312 lei, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Pentru medicii rezidenţi s-a majorat plafonul de la care se acordă bursa de rezident până la 4.749 lei, menţinându-se valoarea lunară a bursei de 670 lei.
„Pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar au fost stabilite salarii de bază pe funcţii, grade, trepte profesionale şi gradaţii diferenţiate pe unităţi clinice, unităţi neclinice, servicii de ambulanţă şi structuri de primiri urgenţe, anatomie patologică şi medicină legală”, scopul măsurii fiind stimularea ocupării posturilor în spitalele unde se constată deficit de personal, fiind vorba despre „secţiile sau compartimentele cu paturi de ATI/TI şi de transport neonatal. Personalul din aceste unităţi va fi inclus în capitolul serviciilor de ambulanţă şi compartimentelor de primiri urgenţe şi vor primi salarii de bază mai mari”, a mai precizat Ministerul Sănătăţii.
În ceea ce priveşte sectorul Educaţiei, se acordă şi în acest caz o creştere suplimentară de aproximativ 10% faţă de restul funcţiilor a salariilor debutanţilor, în vederea creşterii atractivităţii carierei în sistemul de învăţământ.
Totodată, potrivit noii grile de salarizare, un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, vechime între 1-6 ani, are începând de luni un salariu de bază între 1.896 şi 2.361 lei, iar un profesor debutant între 1.700 şi 2.117 lei. Pentru un profesor universitar cu vechime în învăţământ între 6-10 ani, salariul de bază va fi între 2.991-3.465 lei şi va creşte gradual, în funcţie de vechime, ajungând, în cazul persoanelor cu peste 40 de ani de vechime la 6.935 de lei.
În situaţia în care salariul brut determinat potrivit OUG este mai mare decât cel aferent lunii iulie 2016, se va acorda 50% din creşterea rezultată începând cu luna august 2016 şi 100% începând cu luna decembrie 2017. În total, de prevderi vor beneficia aproximativ 280.000 de cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământ.
Ministrul Mihnea Motoc a precizat că la Ministerul Apărării Naţionale sunt aproximativ 33.000 de potenţiali beneficiari ai ordonanţei de urgenţă privind salariile din sistemul bugetar.
„La Ministerul Apărării Naţionale potenţialii beneficiari, în număr de aproximativ 33.000, vor primi începând cu luna august 2016, 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit în plată la nivelul anului 2009, iar diferenţa de 50% începând cu luna august 2017. După identificarea sumelor necesare, vom continua demersurile necesare pentru eliminarea şi a celorlalte disfuncţionalităţi atât în interiorul fiecărei instituţii, cât şi în cadrul familiei ocupaţionale”, a scris ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, pe contul său de Facebook.
În cazul personalului din aparatul propriu al ministerelor, eliminarea diferenţelor de salarizare se face prin acordarea a 70% din nivelul de salarizare al Secretariatului General al Guvernului. În situaţia în care salariile de bază calculate la nivelul a 70% din nivelul de salarizare de la Secretariatul General al Guvernului sunt mai mici, se păstrează nivelul salariilor aferente lunii iulie 2016.
Conform documentului, un profesor universitar pleacă de la un salariu de bază de 2.991 lei și ajunge la 6.935 lei, iar un asistent universitar pornește de la 2.095 lei și se oprește la 2.762 lei. Un rector va avea un salariu de bază între 7.662 lei și 8.819 lei, iar un decan va avea între 6.474 lei și 7.662 lei.
O infirmieră va avea un salariu de bază între 1.365 lei și 1.718 lei, iar un brancardier va avea între 1.360 lei și 1.693 lei.
Dascălii vor vedea primele creşteri salariale de la 1 august, urmând ca a doua tranşă să vină tocmai în ianuarie 2017! Aceste creşteri fac parte din corecţiile salariale, a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, la o conferinţă de presă de la Guvern.
Salarii pentru profesori și personalul didactic auxiliar de la 1 august 2016
Un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, vechime între 1-6 ani, va avea un salari de bază între 1.896 și 2.361 lei.
Un profesor debutant va avea un salari cuprins între 1.700 și 2.117 lei.
Un profesor universitar cu vechime în învățământ între 6-10 ani va avea un salariu de bază între 2.991-3.465 lei, dar acesta va crește gradual, în funcție de vechime, ajungând, în cazul persoanelor cu peste 40 de ani de vechime la 6.935 de lei.
De asemenea, în cazul debutanților în educație salariile vor crește cu 10%, astfel încât să fie atrași de o carieră în învățământ.
Dacă salariile de bază stabilite în grila de salarizare sunt mai mici sau egale, se păstrează nivelul salariilor aferente lunii iulie 2016.
Potrivit Guvernului, se elimină inechitățile salariale pentru aproximativ 280.000 de cadre didactice și personal auxiliar din învățământ.
Bonusuri pe bază de performanță
Angajații din sănătate ar urma să primească și bonusuri bazate pe criterii de performanță de la 1 ianuarie 2017. Cadrele didactice vor primi bonusuri din ianuarie 2018.
Bonusurile vor fi acordate de ordonatorii de credite anual, semestrial și trimestrial în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcții.
Condițiile de reformă și criteriile de performanţă se vor elabora de către Ministerul Sănătății şi Ministerul Educației și vor fi aprobate de Guvern.
„De la 1 august intră în vigoare toate corecţiile disfuncţionalităriţor în ceea ce priveşte încadrarea de vechime şi salarii. La Educaţie, am definit grila integral în mod similar cu cea de la sănătate, iar 50% din aceste creşteri intră de la 1 august 2016, şi restul intră în decembrie 2017. Creşterile se referă la corecţiile salariale pentru ce aflaţi la baza de jos a piramidei. De la 1 ianuarie 2018 e luat în calcul şi bonusul de performanţă”, a spus Dragoş Pîslaru.
Sindicatele spun, însă, că majorarea e un mizilic. Simion Hănescu, preşedintele Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a explicat, pentru Mediafax, că aceste creşteri vor însemna, în medie, 5% în plus la salariile actuale.
„Principala nemulţumire a colegilor din Educaţie nu e legată de fondul problemei. Ce am zis că facem, acest lucru am făcut, problema lor e legată de termen, aşa cum e la Sănătate. Am explicat motivele pentru care nu se poate acest lucru. Nu discutăm de creşteri procentuale. În sectorul de Educaţie este vorba de eliminarea unei legi speciale şi înlocuirea acesteia cu un sistem care să facă un pas înainte spre legea salarizării unitare. Cred că acest lucru, împreună cu punerea accentului pe debutanţi, pe cei cu cele mai mici salarii, reprezintă punctul cheie”, a declarat Pîslaru.