Ponta află miercuri dacă va fi exclus din Barou

0

Consiliul Baroului Bucureşti ar urma să ia în discuţie miercuri cererea privind excluderea din barou a lui Victor Ponta.

Săptămâna trecută, decanul Baroului Bucureşti, avocatul Ion Dragne, declara că, înainte de începerea şedinţei, Victor Ponta a depus un memoriu cuprinzând punctul său de vedere şi un set de documente din care a rezultat că a formulat o reclamaţie prealabilă împotriva ordinului de revocare a titlului de doctor în Drept, precum şi o cerere de suspendare a efectelor ordinului respectiv, depusă la Curtea de Apel Bucureşti.

Dragne anunţa că pentru 31 august au fost invitaţi, la şedinţa Consiliului Baroului Bucureşti, Monica Macovei, cea care a formulat cererea de excludere a lui Victor Ponta, precum şi acesta din urmă, el menţionând că prezenţa celor doi nu este însă obligatorie.

Monica Macovei a cerut decanului Baroului Bucureşti, printr-o solicitare scrisă, excluderea lui Victor Ponta din avocatură, invocând faptul că acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de ‘doctor în drept’, titlu care i-a fost retras.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.