Medicii de la UPU-SMURD Floreasca revin asupra demisiilor!

0

Medicii de la UPU – SMURD Floreasca și asistenții medicali, care au început deja să își retragă demisiile, își exprimă speranța că, pe viitor, „lucrurile vor merge într-o manieră normală”.

„Noi astăzi încercăm să revenim la normalitate și sperăm că lucrurile, pe viitor, vor merge într-o manieră normală. Ca urmare a discuțiilor purtate cu conducerea Ministerului Sănătății, am decis retragerea demisiilor depuse ieri de cei 22 de medici și câțiva asistenți”, a declarat, joi, pentru Agerpres, Alexandru Caloian, medic specialist la UPU.

El a precizat că reprezentanții Ministerului Sănătății au promis personalului medical că nu vor mai exista disfuncționalități în serviciul medical.

„Problema salarizării nu s-a pus niciodată în aceste zile ale protestului nostru. Principala nemulțumire a fost lipsa dialogului cu managerul spitalului și ostilitatea acestuia față de problemele noastre și de noi ca și oameni”, a adăugat medicul.

Miercuri, mai mulți medici de la Departamentul UPU — SMURD al Spitalului de Urgență Floreasca și-au anunțat demisia.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat, miercuri seara, că managerul interimar al Spitalului Floreasca, Sorin Constantin Păun, și-a înaintat demisia, urmând ca în cel mai scurt timp să fie numit un nou șef, care să asigure buna funcționare a spitalului până la organizarea concursului, cel târziu în luna octombrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.