Jackie Chan, Oscar onorific pentru întreaga carieră

Actorul Jackie Chan va primi din partea Academiei americane de Film un premiu Oscar onorific pentru întreaga carieră cinematografică, în cadrul ceremoniei Governors Awards 2016, în care vor mai fi premiați regizorul de documentare Frederick Wiseman, editorul de film Anne V. Coates și directorul de casting Lynm Stalmaster, conform portalului The Wrap.

Toți patru vor primi Oscaruri onorifice, Academia americană de Film optând să nu decerneze în acest an și premiile Irving Thalberg (pentru producție de film) și respectiv Jean Hersholt pentru activități umanitare.

Laureații au fost aleși marți noapte de membri din Consiliul Guvernatorilor din cadrul Academiei, însă anunțul nu a fost făcut public decât după ce toți cei patru laureați au fost anunțați în prealabil.

„După ce și-a făcut debutul în lumea filmului la vârsta de 8 ani, (Jackie) Chan s-a folosit de pregătirea pe care a făcut-o de mic cu Opera din Beijing pentru a-și propulsa cariera la nivel internațional. El a jucat și de multe ori a scris scenariile, a regizat și a produs peste 30 de filme de arte marțiale la Hong Kong, orașul său de origine, fascinând audiențele prin calitățile sale atletice excepționale, curajoasele și inventivele sale cascadorii și uriașul său farmec personal”, conform comunicatului Academiei de Film care însoțește acest anunț.

„De la (filmul) ‘Rumble in the Bronx’, din 1996, Jackie Chan a cunoscut succesul internațional cu filme precum ?Rush Hour’, ?Shanghai Noon’, ?Shanghai Knights’, ?Around the World in 80 Days’, ?The Karate Kid’ sau ?Kung Fu Panda'”, se mai precizează în comunicat.

Laureații vor fi premiați cu ocazia Galei anuale Governors Awards ce se va desfășura la 12 noiembrie la Los Angeles.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.