Producătorii de gaze vor încheia contracte pe bursă!
Producătorii de gaze naturale sau afiliații acestora vor fi obligați, în perioada 1 octombrie 2016 – 31 decembrie 2016, să încheie contracte pe piețele centralizate din România pentru vânzarea unei cantități minime de gaze naturale din producția proprie de 5%, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale, conform unui proiect de OUG publicat pe site-ul Ministerului Energiei.
Aceeași obligație este prevăzută și în cazul furnizorilor.
Pentru perioada 1 ianuarie 2017 — 31 decembrie 2021, producătorii de gaze naturale sau afiliații acestora vor fi obligați prin lege să încheie în fiecare an calendaristic contracte pe piețele centralizate din România pentru vânzarea unei cantități minime anuale de gaze naturale din producția proprie care nu poate fi mai mică de 40% din cantitatea de gaze naturale vândută și livrată de aceștia, în anul calendaristic respectiv, informează Agerpres.
De asemenea, furnizorii vor trebui, în aceeași perioadă, să încheie contracte pe piețele centralizate din România, în conformitate cu reglementările ANRE, pentru cumpărarea unei cantități minime anuale de gaze naturale care nu poate fi mai mică de 40% din cantitatea de gaze naturale cumpărată și recepționată, în anul calendaristic respectiv. Totodată, furnizorii vor fi obligați să vândă către clienții finali o cantitate minimă anuală de gaze naturale care nu poate fi mai mică de 20% din cantitatea de gaze naturale vândută și livrată, până la sfârșitul anului calendaristic, o cantitate minimă de gaze naturale, către clienții angro, care nu poate fi mai mică de 40% din cantitatea de gaze naturale vândută și livrată, de către furnizor, în anul calendaristic respectiv.
„Considerentele care au stat la baza stabilirii procentelor minime de cumpărare și de vânzare pe piețe centralizate au avut în vedere asigurarea unui proces treptat de trecere de la utilizarea preponderentă a contractelor bilaterale către instrumentele specifice piețelor centralizate, luând în calcul și structura clienților finali de pe piața internă de gaze. Impunerea cu celeritate a acestor obligații are drept scop asigurarea prealabilă și în timp util a condițiilor necesare pentru funcționarea pieței de gaze naturale în condiții transparente și nediscriminatorii și fără să fie afectată securitatea aprovizionării cu gaze naturale a clienților finali după data de 31 martie 2017, când obligativitatea prevăzută la articolul 124, alin. (1) lit. e) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, nu va mai produce efecte”, se explică în Nota de fundamentare a proiectului.
Producătorii sau afiliații acestora, precum și furnizorii care nu vor tranzacționa pe piețele centralizate cantitățile minime pentru care au obligația de tranzacționare, potrivit legii, vor fi sancționați cu amendă contravențională cuprinsă între 1% și 3% din cifra de afaceri anuală.