Angajații RADET rămân fără salarii în septembrie!
Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat că Primăria Capitalei a primit, luni, o notificare, din partea ELCEN, conform căreia poprirea de 100% pe conturile RADET nu va mai fi ridicată în această lună. Astfel, nu se vor putea plăti salariile angajaţilor regiei de termoficare şi nu se vor putea remedia eventualele avariii înregistrate de RADET.
Firea a explicat că, în condiţiile în care ELCEN nu ridică poprirea pe conturile RADET, nu se vor putea plăti salariile angajaţilor şi nu se vor putea face pregătirile pentru sezonul de iarnă.
Ea a mai precizat că Primăria Capitalei a plătit subvenţia la zi către RADET, dar nu poate plăti, în câteva luni, către ELCEN, întreaga datorie istorică, în valoare de 268 de milioane de lei, pentru că asta ar însemna blocarea bugetului municipalităţii.
„Aseară (luni, n.r.) am primit o notificare – atât noi, la PMB, cât şi RADET, din partea ELCEN – cum că în această lună nu se va mai ridica poprirea nici pentru
acest procent de 30 la sută asumat, din toate încasările pe care le are RADET – atât din sursă PMB, prin plata subvenţiei, cât şi prin plata facturilor de către populaţie şi celelalte instituţii. Prin urmare, în această lună, practic, dacă se menţine textul notificării de aseară din partea ELCEN, RADET ar trebui să nu mai primească salariile. Un lucru care – vă daţi seama – ar fi imposibil de acceptat într-o economie normală”, a spus Gabriela Firea.
Primarul general a amintit că RADET are contul blocat prin hotărâre judecătorească, dar că 30 la sută din valoare ar trebui să fie la dispoziţia regiei de termoficare pentru salarii şi reparaţii.
„Este vorba despre un blocaj, deoarece contul RADET, regia care transportă agentul termic către aproape două milioane de bucureşteni, care locuiesc la bloc şi, de asemenea, către toată entităţile de stat (…) acest cont a fost blocat de către ELCEN. Într-adevăr, printr-o hotărâre judecătorească, dar care nu a fost contestată în instanţă – doar că legea adminsitraţiei publice locale precum şi legea finanţelor publice locale, care intervin în astfel de situaţii , spun că, deşi poprit, acel cont ar trebui să fie totuşi la dispoziţia RADET, măcar în proporţie de 30 la sută: pentru plata salariilor şi pentru a achita anumite reparaţii, lucrări, avarii, astfel încât sistemul de termoficare să poată să îşi desfăşoare menirea”, a adăugat Firea.
Ea a mai spus că s-a întâlnit de mai multe ori cu ministrul Economiei, Victor Grigorescu, cu care a avut „un dialog foarte bun”.
„Am luat legătura cu dumnealui şi aseară şi azi dimineaţă explicându-i că RADET trebuie să beneficieze măcar de o sumă minimă, ca să îşi poată plăti angajaţii şi să facă reparaţiile, reviziile necesare”, a încheiat Gabriela Firea, citată de news.ro.