Soția lui Patrick Ekeng încă așteaptă banii de la Dinamo

0

Patrick Ekeng s-a prăbușit pe teren, pe 6 mai 2016, în meciul Dinamo – Viitorul. În ciuda intervenției medicilor, Ekeng, pe care îl aștepta acasă, în Franța, soția însărcinată și un copil de doi ani, a murit.

Ionuț Negoiță, patronul lui Dinamo, și-a luat angajamentul față de familia lui Patrick Ekeng că urmează să îi vireze soției acestuia, Nathalie, 52.000 euro, suma aferentă din salarii până la finalul contractului. Mijlocașul lui Dinamo avea 6.500 de euro pe lună, iar contractul era până în ianuarie 2017, cu opțiune de prelungire.

Soția lui Patrick s-a destăinuit într-un dialog cu Fanatik și a dezvăluit că nu a fost sunată deloc de conducerea lui Dinamo.

„Mi s-a spus să aștept că o să primesc banii, dar am așteptat destul. Au trecut patru luni de cînd Patrick a murit, iar eu încă aștept ajutorul celor de la Dinamo. Nici măcar nu am fost sunată în tot acest timp, nu m-au căutat deloc. Cred că oamenii de la Dinamo nu vor să ofere nici un ban”, a declarat Nathalie Ekeng.

Avocații familiei au demarat negocierile cu Ionuț Negoiță pentru ca finanțatorul lui Dinamo să vireze suma de bani pentru care și-a asumat angajamentul către familia jucătorului dinamovist.

„Finanțatorul lui Dinamo a spus că o să îi plătească salariul lui Patrick, iar eu am așteptat. Și aștept în continuare salariul. Nu am nici un mesaj de transmis finanțatorului de la Dinamo, vorbesc avocații mei cu el. Singurul ajutor pe care l-am primit a fost din partea sindicatului fotbaliștilor din România. Asta este tot”, s-a rezumat să declare Nathalie.

La câteva ore după prima discuție, Nathalie Ekeng a revenit și a precizat că nu vrea să se înțeleagă că are un conflict cu Dinamo: „Nu am nici o problemă cu oficialii lui Dinamo”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.