Halep, eliminată în sferturi de Serena Williams la US Open

0

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, a fost învinsă de americanca Serena Williams, liderul clasamentului WTA, cu 6-2, 4-6, 6-3, miercuri, în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului.

Halep a făcut un meci bun, mai ales în setul al doilea, însă în decisiv a coborât nivelul, în primul rând fizic, și Williams, cu experiența sa, a profitat și s-a impus două ore și 14 minute.

Serena a primit cea mai consistentă replică până acum la ediția din acest an a turneului de la Flushing Meadows, după ce până acum nu își cedase serviciul nici măcar o dată.

Serena Williams are acum 8-1 în meciurile directe cu Simona Halep, românca învingând în 2014 în faza grupelor la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 6-0, 6-2. Dintre cele opt succese ale Serenei, doar trei au fost de trei seturi, în 2011 în turul secund la Wimbledon, în 2015 la Miami în semifinale și acum la New York.

Halep, semifinalistă anul trecut la US Open, ca și Serena, va primi un cec de 450.000 de dolari și 430 de puncte WTA.

Serena va juca în penultimul act anul acesta cu Karolina Pliskova (Cehia/N. 10), care a acces în premieră într-o semifinală de Mare Șlem, după 6-2, 6-2 cu croata Ana Konjuh.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.