Accident devastator la Mihăilești, în Buzău!

Circulația pe DN2 Buzău – Urziceni este întreruptă pe ambele sensuri la ieșirea din localitatea buzoiană Mihăilești către Urziceni.

Fumul gros, vizibil de la 10-12 km, acoperă ambele sensuri ale şoselei, la ieşirea din localitatea buzoiană Mihăileşti, pe sensul de mers către Urziceni. Şoferul a reuşit să se salveze din cabină, iar acum se află în afara oricărui pericol.

Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 10, iar circulaţia pe ambele sensuri a fost blocată, pe DN2 formându-se cozi kilometrice de maşini.

La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere incendii cu apă şi spumă şi ambulanţă SMURD.  Evenimentul se petrece la ieşirea din Mihăileşti către Bucureşti, la circa 500 de metri de zona locuită.

Accidentul s-a produs foarte aproape de locul unde, în urmă cu 12 ani, a explodat un tir cu azotat de amoniu, cea mai mare tragedie rutieră de pe şosele din România. 18 persoane şi-au pierdut atunci viaţa. De asemenea, în primăvara acestui an, tot acolo, a sărit în aer un tir încărcat cu butelii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.