Cererea DNA în cazul Oprea a ajuns la senatorii juriști

0

Repartizarea către Comisia juridică a cererii DNA pentru încuviințarea începerii urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea în cazul morții polițistului Bogdan Gigină și abrogarea din Codul fiscal a dispozițiilor referitoare la impozitarea pensiilor s-au numărat printre evenimentele care au avut loc în această săptămână în Senat, potrivit unei sinteze Agerpres.

Cererea DNA în cazul Gabriel Oprea

După ce pe 1 septembrie Senatul a deschis ultima sesiune a actualei legislaturi prin alegerea conducerii, senatorii s-au reunit în această săptămână în plen și în comisii, abordând un bogat program legislativ. Astfel, Senatul a adoptat propunerea legislativă care modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în sensul abrogării dispozițiilor prin care veniturile din pensii sunt supuse impozitului pe venit.

Propunerea legislativă vizează abrogarea dispozițiilor referitoare la cota de impozit de 16% care se aplică asupra venitului impozabil din pensii, la reținerea impozitului din venitul din pensii și la deducerea personală acordată persoanelor fizice care au un venit lunar brut de până la 1.500 lei.

Totodată, Senatul a eliminat prevederea potrivit căreia „se interzice modificarea și completarea prezentului cod prin ordonanțe”.

Actul normativ a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 66 de voturi ‘pentru’, 18 de voturi ‘împotrivă’ și cinci abțineri.

Legea alegerilor locale

Plenul Senatului a aprobat propunerea legislativă care stipulează drept condiție pentru validarea listelor de candidați la alegerile locale introducerea unei cote de gen de minim 30% din numărul candidaților din partea unui competitor electoral.

Inițiatorii proiectului, mai mulți parlamentari PSD, PNL și independenți, propun modificarea art. 7, alin. 1 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea administrației publice locale, în sensul că „listele de candidați pentru alegerea consiliilor locale și a consiliilor județene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe în proporție de cel puțin 30% din candidaturile înscrise pe fiecare listă în parte pentru fiecare dintre acestea, cu excepția acelora care conțin un singur candidat”.

Propunerea legislativă are un caracter organic și a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Legea farmaciei

Legea farmaciei a fost modificată, în această săptămână, ca urmare a cererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis.

Potrivit formei adoptate a actului normativ, „în incinta farmaciilor comunitare, a oficinelor locale de distribuție, a farmaciilor din unitățile medicale aflate în structura ministerelor cu rețea medicală proprie, a drogheriilor, a farmaciilor și a oficinelor locale de distribuție din sistemul penitenciar este interzisă utilizarea tehnicii de vânzare cu autoservire pentru medicamentele de uz uman sau veterinar”.

Legea pentru modificarea și completarea Legii farmaciei 266/2008 instituie posibilitatea vânzării și eliberării prin intermediul internetului a medicamentelor care se acordă fără prescripție medicală numai de către farmaciile comunitare și drogheriile autorizate potrivit legii, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului Sănătății.

Dreptul minorilor de a călători cu avionul

Senatul a mai adoptat, în această săptămână, propunerea de lege ce permite minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani să călătorească în străinătate neînsoțiți de o persoană majoră câtă vreme au acordul părinților, dispun de documentele necesare și se deplasează exclusiv cu avionul.

Printr-un amendament al Comisiei de politică externă însușit de Senat, sunt clarificate documentele de care minorul are nevoie pentru a părăsi țara — document de călătorie individual, declarație a ambilor părinți sau, după caz, unuia dintre ei care să cuprindă acordul cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor în statul/statele de destinație, perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, scopul călătoriei.

Plata cu cardul

Operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică și instituțiile publice care încasează impozite, taxe și amenzi sunt obligate să accepte încasări și prin intermediul cardurilor de credit și debit, se arată în Legea pentru modificarea OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, adoptată de Senat la începutul acestei sesiuni.

În OUG 193/2002 nu era stipulată obligativitatea folosirii acestor instrumente de plată, ci se prevedea că operatorii economici menționați pot accepta și plata cu cardul.

Președintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare pentru Legea privind modificarea OUG 193/2002 referitoare la introducerea sistemelor moderne de plată în care se arată că actul normativ primit spre promulgare conține unele dispoziții ce pot genera incertitudine juridică și lipsă de previzibilitate în aplicare.

Comisia pentru buget a Senatului a acceptat motivele cererii de reexaminare și a propus plenului, care a încuviințat, adoptarea legii cu unele amendamente.

Scutiri de impozit pentru cercetători

O altă propunere legislativă adoptată de Senat în această săptămână vizează scutirea de la plata impozitului pe venit a angajaților care activează în domeniul cercetării științifice și inovării. „Aceștia pot fi angajați ai institutelor de cercetare, universităților, centrelor de cercetare și dezvoltare sau ai operatorilor economici”, se menționează în propunerea de lege.

Actul normativ, inițiat de mai mulți parlamentari de la PSD și PNL, are un caracter ordinar și a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 60 de voturi ‘pentru’, 30 de voturi ‘împotrivă’ și cinci abțineri.

Imnul naţional

De asemenea, Senatul a decis în această săptămână ca imnul național să fi intonat pe stadioane și baze sportive, cu ocazia competițiilor oficiale, de nivel național, etapele finale, pentru toate categoriile de vârstă.

Decizia survine completării de către Senat a articolului 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Inițiatorii proiectului sunt actuali sau foști parlamentari PSD: Mihai Fifor, Gabriela Firea, Liviu Dragnea, Florin Iordache, Marian Neacșu, Florin Pâslaru, Valeriu Zgonea.

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a solicitat Parlamentului amendarea Legii privind arborarea drapelului, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României.

Violenţa în familie

Pe parcursul aceleiași săptămâni, Senatul a mai adoptat propunerea legislativă a deputatului independent Remus Cernea care modifică Legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, în sensul că instanța poate dispune luarea de măsuri de control privind respectarea ordinului de protecție și pentru prevenirea încălcării acestuia.

Astfel, printr-un alineat nou introdus în corpul articolului 23 din Legea nr. 217/2003, agresorul poate fi obligat să se prezinte periodic, la un interval de timp stabilit de instanță, potrivit împrejurărilor, la secția de poliție competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție.

Propunerea de lege are caracter ordinar, iar Senatul a adoptat-o în calitate de primă Cameră sesizată, cu unanimitate de voturi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.