Obama avertizează dur Coreea de Nord!

Preşedintele american Barack Obama a declarat vineri că acţiunile provocatoare ale Coreei de Nord vor avea ‘consecinţe grave’ după ce această ţară a confirmat că a efectuat un al cincilea test nuclear vineri dimineaţă, informează Reuters şi AFP.

‘Preşedintele a indicat că va continua consultările cu aliaţii şi partenerii noştri în zilele următoare pentru a se asigura că acţiunile provocatoare ale Coreii de Nord vor avea consecinţe grave’, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

Barack Obama a fost informat la bordul Air Force One de consilierul de securitate naţională Susan Rice despre activitatea seismică de vineri din apropierea sitului de testare nucleară a Coreii de Nord, a adăugat el.

Liderul de la Casa Albă reiterează angajamentul ferm al SUA pentru asigurarea securităţii aliaţilor săi din Asia şi din lume, a mai spus Earnest.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.