Zegrean nu va candida pe listele PNL la parlamentare!
Conducerea PNL a decis, marți, că fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean nu se va afla pe listele liberalilor la alegerile parlamentare, conform unor surse politice.
Potrivit surselor citate de Agerpres, în comisia de unificare s-a discutat despre posibilitatea ca Zegrean să fie pe listele PNL, dar s-a considerat că acesta nu are cum să candideze din partea partidului din moment ce nu este membru.
Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, a declarat sâmbăta trecută că Augustin Zegrean a trimis o scrisoare în care își manifesta intenția de a candida în această iarnă pentru o funcție de senator din partea organizației bistrițene, dar că nu a semnat și o adeziune la partid.
Unul din motivele pentru care liderii PNL au decis să nu susţină candidatura fostului preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a fost că a rămas cu o etichetă foarte puternică legată de Traian Băsescu, au declarat pentru Mediafax surse liberale.
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat că a acceptat să candideze la alegerile parlamentare pe listele organizaţiei PNL Bistriţa Năsăud, precizând că lista nu este definitivă.
„Da, am acceptat (să candidez pe listele PNL-n.r.), dar lista nu este încă definitivă”, a declarat Augustin Zegrean.
Tot la sfârșitul săptămânii trecute, copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, la Deva, că nu poate decide în ceea ce privește candidatura la Senat a fostului președinte al Curții Constituționale, deoarece acest atribut îl deține filiala PNL Bistrița-Năsăud, însă a apreciat că ”orice om cu expertiză este binevenit în partid”.