Droguri, găsite în mașina fiului lui Guță după accident!

0

Ofiţerii de la Crimă Organizată se implică în ancheta accidentului în care a fost rănit fiul manelistului Nicolae Guţă. Potrivit unor surse, în maşină ar fi existat droguri. Autoturismul a intrat într-un cap de pod, iar Nicu Guţă şi prietenul care era cu el au ajuns la spital, informează România TV.

Informaţia potrivit căreia în maşină s-ar fi aflat droguri a fost furnizată de un localnic din Drăguţeşti. El le-a transmis poliţiştilor de la Rutieră că unul dintre răniţi când a fost scos din maşină ar fi spus să fie cu atenţie să ia şi drogurile şi să le ascundă. Imediat au fost alertaţi ofiţerii de la Crimă Organizată şi Laboratorul Mobil de Criminalistică pentru recoltare de probe.

Maşina a fost atent verificată la locul accidentului, dar în final anchetatorii au decis să ridice autoturismul pe platformă pentru cercetări amănunţite.

Accidentul a avut loc în localitatea Drăguţeşti. Localnicii au auzit un zgomot puternic şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat. Până la sosirea pompierilor, oamenii au spart parbrizul şi i-au scos pe cei doi din maşină. Medicii i-au transportat imediat la spital.

La spital a ajuns și mama lui Nicu Guţă, însă tatăl său nu a reuşit să-şi vadă băiatul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.