Scandal uriaș: Marea Britanie amână ieșirea din UE!

0

Marea Britanie nu va activa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanșează formal procesul negocierilor privind condițiile ieșirii din Uniunea Europeană, până când nou înființatul minister dedicat problematicii Brexit nu va dispune de întreg personalul necesar, a declarat marți în fața unei comisii parlamentare ministrul care conduce această instituție, David Davis, relatează agenția Reuters.

„Personalul departamentului (pentru Brexit) s-a dublat într-o lună. Cred că se va dubla din nou și cam de atunci vom examina această informație”, a răspuns Davis la o întrebare despre orizontul de timp când ministerul său va începe evaluarea datelor și a analizelor privind Brexitul elaborate de alte structuri ale guvernului britanic.

„Este un proces semnificativ. Se desfășoară o activitate foarte intensă. Aproape fiecare departament al statului este implicat, evident că fiecare va contribui considerabil cu analize”, a explicat ministrul însărcinat cu organizarea Brexitului.

Pe de altă parte, el a precizat că o parte a legislației privind ieșirea din UE ar putea fi supusă aprobării legislativului de la Londra. Un punct care este însă sensibil, având în vedere că majoritatea parlamentarilor britanici s-au arătat favorabili rămânerii Marii Britanii în UE.

După ce la referendumul desfășurat în Marea Britanie în iunie 51,9% dintre cei prezenți la urne au votat pentru Brexit (ieșirea din UE), responsabilii comunitari au cerut Londrei să înceapă cât mai repede procesul retragerii din blocul comunitar. Însă premierul Theresa May a declarat de mai multe ori că nu va iniția acest proces până la sfârșitul anului în curs.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.