Concursul pentru directorii de școli se modifică!

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) a transmis joi, 15 septembrie, inspectoratelor şcolare judeţene, o notă cu informaţii suplimentare privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar. Ministerul Educaţiei anunţă că se pot înscrie pentru susţinerea concursului inclusiv cadrele didactice care, în anul şcolar 2016-2017, au obţinut acordul pentru menţinerea în activitate, ca titular, în funcţia didactică, până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare.

Una dintre cele mai importante precizări vizează criteriul de vârstă. Astfel, în vederea respectării principiului egalităţii de tratament pentru toţi salariaţii (prevăzut de Codul Muncii), Ministerul Educaţiei anunţă că se pot înscrie pentru susţinerea concursului inclusiv cadrele didactice care, în anul şcolar 2016-2017, au obţinut acordul pentru menţinerea în activitate, ca titular, în funcţia didactică, până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare.

De asemenea, MENCŞ aduce o serie de clarificări privitoare la referinţele bibliografice valabile pentru proba scrisă. Astfel, în vederea pregătirii acestei probe, candidaţii vor parcurge capitolele 1,2,3,4 şi 8 din volumul Leadership şi management educaţional. Teorii şi practici actuale de T. Bush (Editura Polirom, Iaşi, 2015), capitolul 9 din volumul Învăţarea vizibilă de J. Hattie (Editura Trei, Bucureşti, 2014) şi capitolul 4 din Analiza sistemului de învăţământ preuniversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici. Politici educaţionale bazate pe date, autori O. Apostu et al. (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Editura Universitară, Bucureşti, 2015). Resursele bibliografice privind legislaţia sunt utile doar pentru pregătirea interviului.

Referitor la proba de evaluare a CV-ului susţinută în faţa comisiei judeţene de concurs, Ministerul Educaţiei precizează că la criteriul Participare la stagii de formare/perfecţionare în specialitate şi/sau management educaţional în străinătate vor fi punctate şi vizitele de studiu, participarea la sesiuni/grupuri de lucru, la schimburi de experienţă sau la conferinţe. La criteriul Studii acelaşi regim de punctare îl vor avea şi cursurile efectuate, în regim postuniversitar, în cadrul departamentului pentru pregătirea personalului didactic.

În ceea ce priveşte cunoaşterea unei/unor limbi străine de circulaţie internaţională dovedită prin documente emise de o autoritate în materie, se acordă punctajul maxim şi candidaţilor care prezintă în foaia matricolă/suplimentul diplomei de licenţă/absolvire o limbă străină de circulaţie internaţională studiată ca disciplină pe parcursul studiilor.

În legătură cu oferta managerială prezentată în cadrul interviului, aceasta trebuie să conţină două elemente:
– analiza proiectului de dezvoltare instituţională a unităţii de învăţământ şi un plan operaţional pentru o durată de un an, în situaţia în care la nivelul unităţii de învăţământ pentru care candidatul s-a înscris există proiect de dezvoltare instituţională în derulare
– o propunere de proiect de dezvoltare instituţională a unităţii de învăţământ şi un plan operaţional pentru o durată de un an în situaţia în care la nivelul unităţii de învăţământ nu s-a realizat proiectul de dezvoltare instituţională sau valabilitatea acestuia a expirat.
Reamintim că pentru fiecare probă de concurs din cele trei, punctajul maxim este de 50 de puncte şi că punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declaraţi „admişi” candidaţii care au realizat un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă, respectiv un punctaj total de cel puţin 105 puncte, rezultat din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs. Este declarat „promovat” la concurs, candidatul „admis” care a obţinut cel mai mare punctaj total.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.