Incendiu cumplit la o casă din sectorul 2

Un incendiu a izbucnit vineri în jurul prânzului la o casă din str. Școalei, anunță oficiali ai ISU București.

Potrivit acestora, la fața locului au fost trimise șapte autospeciale de stingere. Nu au fost raportate victime. Elevii şi personalul administrativ de la şcoala Tudor Arghezi, aflată în apropierea imobilului, au fost evacuaţi.

Copiii sunt în siguranță, iar evacuarea s-a făcut în mod organizat, coordonat de conducerea școlii , precizează reprezentanții ISU. Potrivit acestora, incendiul a fost localizat și se procedează la decopertarea acoperișului pentru stingerea focarelor.

Pompierii au intervenit pentru izolarea focului pe toate laturile casei pentru a evita extinderea flăcărilor la clădirile din apropiere, având în vedere că imobilul este lipit de un altul de șapte etaje.

Suprafața afectată este estimată la circa 200 mp, iar clădirea este de tip parter plus etaj şi mansardă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.