USR o dă la întors în privința colaborării cu PNL

Uniunea Salvați România nu va face alianță cu niciun partid, deci nici cu Partidul Național Liberal, de la care așteaptă în primul rând o reformă internă, a precizat, vineri, președintele Uniunii, Nicușor Dan.

„Doamna Alina Gorghiu, copreședinte PNL, a început să ne facă oferte publice de colaborare, dorindu-și o susținere comună a unui viitor Guvern. Este, pe de o parte, un mod ușor neserios de a face politică după o serie lungă de atacuri politice împotriva USR și, pe de altă parte, o declarație prematură în absența unei voințe politice dovedite pentru reformă internă a PNL, pentru transparență și bună guvernare în administrația locală sau centrală. Răspunsul meu este următorul:

1. USR nu va face alianță cu niciun partid, deci nici cu PNL. Alianță pentru vechile partide înseamnă negociere de funcții și împărțire a resurselor publice prin alocări bugetare discreționare către clientela politică. Nu suntem și nu vom fi parte a acestor trocuri.

2. Susținem un premier tehnocrat și un guvern care va prelua proiectele noastre în programul de guvernare.

3. Vom susține măsurile guvernamentale care vor duce la o mai mare transparență a actului sau deciziei publice, la debirocratizarea administrației și la o creștere a respectului față de lege, însă nu vom da un cec în alb niciunui Guvern.

4. PNL încearcă să se poziționeze într-un tandem cu USR pentru alegerile parlamentare. Nu este cazul. Așteptăm, înainte de toate, reforma internă a PNL”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

USR merită să intre în Parlament, consideră copreședintele PNL Alina Gorghiu, adăugând că s-ar putea găsi o cale de comunicare astfel încât cele două formațiuni să susțină un viitor guvern condus de Dacian Cioloș.

„Dacă mă uit la partidele mici din România în acest moment, că e ALDE, că e PMP, că e USR, cel care sunt sigură că merită să fie în Parlament, și mi-aș dori să-l văd în Parlament, este USR. În niciun caz cele două partide de nișă toxice — PMP și ALDE”, a afirmat Alina Gorghiu pentru „Adevărul”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.