Accident în lanț pe șoseaua Timișoara-Cenad!
Un accident grav s-a produs pe şoseaua ce leagă Timişoara de Vama Cenad. Un autocar şi trei autoturisme s-au lovit puternic. Călătorii au trecut printr-o spaimă teribilă.
Accidentul s-a petrecut, luni, in jurul orei 14.00, in apropiere de localitatea Cenad. Soferul unui autoturism a vrut sa intre pe un drum secundar si s-a oprit sa acorde prioritate celor care veneau din sens opus. In spate se afla o alta, iar din urma lor a venit autocarul. Soferul autobuzului n-a apucat sa franeze si a intrat in plin in cele doua autotusime, primul dintre ele fiind proiectat pe contrasens, unde a izbit o alta masina ce venea din fata. In urma impactului, autocarul a ajuns in santul de pe marginea drumului, scrie opiniatimisoarei.ro.
„Un sofer a vrut sa faca stanga, am oprit si am asteptat in spatele lui sa faca stanga. El a dat prioritate la masinile din fata si am asteptat dupa el. Cel din spate, cu autocarul a venit brusc in noi, ne-a luat din plin, ne-a impins in fata, am intrat pe contrasens si domnul din fata a intrat in noi”, a declarat unul dintre cei implicati in accident.
In autocar se gaseau 54 de calatori care s-au speriat ingrozitor. Din toate cele 4 masini, doar 2 oameni au fost raniti. Acestia au fost preluati de ambulante si transportati de urgenta la spital pentru ingrijiri si investigatii.
Politistii au demarat o ancheta pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.