Primul transplant cu celule stem compatibile, la Târgu Mureș

0

Șeful Secției Clinice de Hematologie și Transplant Medular din Târgu Mureș, profesor doctor Benedek Istvan, a anunțat sâmbătă, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, că la Târgu Mureș, după 15 ani de la demararea acestei activități, se pregătește efectuarea primului transplant cu celule stem compatibile identificate în Registrul Național de Donatori.

Dr. Benedek Istvan a arătat că în cei 15 ani de la începerea activității de transplant medular la Târgu Mureș s-a apelat foarte mult la membri ai familiilor pentru donarea de celule stem, precum și la registrele internaționale, iar abia în acest an s-a putut găsi un donator compatibil cu un bolnav internat la Târgu Mureș în Registrul Național de Donatori, informează Agerpres.

”Dacă în urmă cu câțiva ani găseai familii numeroase și reușeai să faci transplantul, acum, din păcate, nu mai sunt, iar singura posibilitate este să ai cât mai mulți donatori și atunci poți intra în Registrul European de Donatori unde ai mult mai multe șanse de a găsi donatori compatibili. Sunt mândru de echipa mea și cred că va putea duce mai departe ce am început împreună. (…) Acum începe să se formeze Registrul Național de Donatori, iar cu cât dai mai mult când e nevoie pentru alții, cu atât primești mai mult în schimb. Avem colaborări internaționale foarte bune, vom avea primul caz de transplant din Registrul Național de Donatori — până acum am primit grefe din Polonia, din Germania și asta e un lucru foarte bun”, a arătat șeful Secției Clinice de Hematologie și Transplant Medular din Târgu Mureș, într-o conferință de presă.

Dr. Benedek Istvan a spus că la Târgu Mureș, în materie de transplant de celule stem, se lucrează la nivel mondial, că aceasta este consecința unei munci de circa 30 de ani, iar în cei 15 ani de la începerea efectivă a activității aici au beneficiat de transplant peste 400 de persoane.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.