Udrea spune că banii din dosarul Microsoft au ajuns la Blaga

0

Deputatul Elena Udrea a susținut luni că la DNA există denunțuri și declarații care arată faptul că o parte din banii proveniți din afacerea Microsoft au ajuns la partid și la Vasile Blaga, însă procurorii au trimis în judecată doar patru persoane în acest caz.

Elena Udrea a fost luni la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde avea programată judecarea unei contestații prin care cere revocarea controlului judiciar pe care îl are în dosarul „Gala Bute”.

Pe holurile instanței, Udrea s-a întâlnit cu fostul ei soț, Dorin Cocoș, dar și cu fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, judecați în dosarul „Microsoft” alături de fostul ministru Gabriel Sandu și omul de afaceri Nicolae Dumitru.

Ulterior, Elena Udrea le-a spus jurnaliștilor că a discutat cu Gheorghe Ștefan despre faptul că DNA nu investighează unde au ajuns banii din contractul Microsoft, cu toate că la dosar există declarații care îl indică și pe Vasile Blaga.

„Cu Gheorghe Ștefan am vorbit despre faptul că în acest dosar, despre care se vorbea că sunt zeci de persoane implicate, pe parcursul celor 10-12 ani cât a durat contractul Microsoft cu statul, au răspuns numai cei patru, în timp ce inițiatorii acestei afaceri sunt liberi și cheltuie zeci de milioane. Mă refer la Pescariu, la Florică, dar și la celelalte zeci de persoane despre care nu mai știm ce s-a întâmplat cu ele. Și am mai vorbit despre un aspect — acest dosar urmează să se termine foarte repede, al răspunderii financiare, faptul că, deși există o disjungere pentru a se afla unde s-au dus banii și toată lumea știe, și eu am spus lucrul acesta, mă pot chema martor oricând dacă doresc, că măcar o parte din bani au ajuns la domnul Blaga, la partid desigur, în campanie la domnul Blaga, așa cum există denunțuri în dosar, însă nimeni nu este interesat să ia firul banilor”, a declarat Udrea.

Ea a precizat că la dosarul de la DNA disjuns din Microsoft există declarații care îl indică pe Vasile Blaga că ar fi folosit la partid bani din contractul Microsoft.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.